Incendiile din Grecia sunt vizibile din spațiu, potrivit unor imagini satelitare ale Agenției Europene a Sateliților Meteorologici Europeni Eumetsat.
”Incendii de pădure importante au izbucnit în nordul Atenei, așa cum a surprins satelitul MTG-I1 ieri (duminică). Vârfuri calde și nori groși de fum erau vizibili din spațiu între orele 11.00 UTC (14.00, ora României) și !7.30 UTC (20.30, ora României), anunță agenția europeană pe X, citată de news.ro.
O scurtă înregistrare video postată pe X împreună cu acest mesaj surprinde flăcări care apar în regiunea Atena, care se detașează în mod clar de restul țării.
Un fum gros se degajează apoi deasupra capitalei elene.
La sfârșitul secvenței se poate observa că incendiile rămân vizibile în întuneric, noaptea.
Incendii importante afectează regiunea Atenei de duminică și se îndreptau către capitală.
”Forțele Protecției Civile au luptat toată noaptea (de duminică spre luni) iar în pofida eforturilor supraomenești incendiul continuă să se extindă foarte rapid”, a anunțat într-o conferință de presă un purtător de cuvânt al pompierilor, Vassilis Vathrakogiannis.
Protecția Civilă greacă a ordonat luni evacuarea unor noi localități și a periferiri de nord-est a Atenei, după evacuarea duminică a orașului istoric Marathon și mai multor sate din zonă.
Cel puțin cinci noi localități au fost evacuate luni, dar și două spitale, la Penteli, la aproximativ 15 kilometri nord-est de capitală.
CITEȘTE ȘI FOTO Cel puțin nouă morți și 26 de răniți într-un accident de autocar la AnkaraAutoritățile au deschis Stadion Olimpic OAKA, în nordul Atenei, pentru a găzdui mii de persoane deplasate.
Alte imagini impresionante, de la sol, surprind case devastate de flăcări care înaintează neîncetat.
O temperatură de 39°C și rafale de vânt de peste 50 de kilometri pe oră erau așteptate în regiune luni, potrivit serviciilor meteorologice.
Grecia este deosebit de vulnerabilă la incendii de pădure în această vară, după o iarnă deosebit de secetoasă.
CITEȘTE ȘI Asigurătorii occidentali asigură petrolul rusesc în pofida îngrijorărilor legate de respectarea plafonului de prețLunile iunie și iulie au fost cele mai calse înregistrate de la începutul colectării de date statistice în 1960.