Drona care a pătruns joi din Ucraina în spațiul aerian al României și aapoi a intrat în Ungaria s-a prăbușit joi seară într-un parc aflat la 6 km de centrul Zagrebului, lângă un campus universitar, fără a face însă victime.
”Sistemul de supraveghere a spațiului aerian al României a reperat joi, 10 martie, un obiect aerian de dimensiuni reduse, cel mai probabil de tip aeronavă fără pilot (dronă), care a evoluat în spațiul aerian național pentru o perioadă de timp foarte scurtă, sub trei minute”, a transmis Ministerul Apărării. CITEȘTE ȘI 7 zile, 7 nopți și 7 experiențe de trăit în Malta, Insula Mierii
Sursa citată a precizat că aeronava a intrat în spațiul aerian al României, venind dinspre Ucraina, în jurul orei 23.23 și a părăsit spațiul aerian național în jurul orei 23.26, îndreptându-se către Ungaria.
”Evoluția acestui obiect aerian pentru un timp foarte scurt în spațiul aerian național, viteza ridicată, înălțimea de zbor redusă, asociate cu relieful accidentat și condițiile meteo de la acel moment, nu au permis utilizarea altor măsuri procedurale pentru identificarea în zbor a acestui obiect aerian”, a mai transmis ministerul.
Drona s-a prăbușit, apoi, joi seară într-un parc aflat la 6 km de centrul Zagrebului, lângă un campus universitar care găzduiește 4.500 de studenți și la circa 200 de metri distanț de un cartier rezidențial, fără a face victime. Circa 40 de mașini aflate într-o parcare au fost avariate, potrivit agenției AFP, citată de Agerpres.
Premierul Croației, Andrej Plenkovic, a acuzat sâmbătă deficiențele de reacție în spațiul aerian al NATO, după prăbușirea la Zagreb a unei drone militare lansate "pe teritoriul Ucrainei" și a făcut apel la "întărirea cooperării" în cadrul Alianței.
CITEȘTE ȘI Ministrul Agriculturii: S-a iscat o mare isterie legată de faptul că România nu va mai avea ulei. Avem stocuri până la noua recoltăPotrivit liderului croat, este vorba despre un Tupolev Tu-141 Strizh, o dronă de recunoaștere de fabricație sovietică utilizată în anii 1970 și 1980. Lung de 14 metri, acest dispozitiv cântărește peste 6 tone.
"Lansat de pe teritoriul Ucrainei", dispozitivul a străbătut spațiul aerian al României și al Ungariei, înainte de a se prăbuși la Zagreb, după "șapte minute de zbor" în Croația, potrivit lui Plenkovic.
"Nu știm cui îi aparține (...) părțile rusă și ucraineană afirmă că nu este a lor", a explicat el, adăugând că elemente care vor fi descoperite în timpul anchetei vor permite să se obțină acest răspuns.
Premierul croat a făcut apel la "întărirea și intensificarea cooperării" în acest gen de situații în cadrul Alianței. Potrivit autorităților croate, dispozitivul aerian s-a aflat în spațiul aerian ungar timp de circa 40 de minute, fără ca Croația să fie alertată.
"Este spațiul aerian al NATO, român, bulgar și croat, și nu mai putem tolera o astfel de situație. Ea nu trebuie să se repete. Era vorba despre o amenințare evidentă la care ar fi trebuit să reacționăm", a declarat Plenkovic.
Un responsabil al NATO a declarat vineri pentru AFP că "apărarea aeriană și antirachetă integrată (a Alianței - n.r.) a urmărit traiectoria unui obiect care apoi s-a prăbușit la Zagreb".