VIDEO Cutremur cu magnitudinea de 7,8 produs în Turcia. Seismul a durat aproape un minut. Sute de decese. Efect în România, Mesaj Iohannis. Estimare - pot fi 10.000 decese, pierderi economice de 2% din PIB

VIDEO Cutremur cu magnitudinea de 7,8 produs în Turcia. Seismul a durat aproape un minut. Sute de decese. Efect în România, Mesaj Iohannis. Estimare - pot fi 10.000 decese, pierderi economice de 2% din PIB
scris 6 feb 2023

UPDATE Cel puțin 912 persoane au murit, iar alte peste 5.000 au fost rănite în urma unui seism cu magnitudinea 7,8 produs în centrul Turciei la primele ore ale zilei de luni, conform cifrelor anunțate de președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Erdogan a declarat că acesta este cel mai mare dezastru înregistrat în Turcia după anul 1939, adăugând că 2.818 de clădiri s-au prăbușit în urma cutremurului. 

Urmărește-ne și pe Google News

Un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea de moment evaluată de USGS la 7,8 grade s-a produs luni dimineață devreme, la adâncimea de 17,9 de kilometri, în partea de sud a Turciei, în provincia Gaziantep, aflată în apropiere de granița cu Siria, anunță CNN.

Regiunea sudică Gaziantep este unul dintre principalele centre industriale și de producție ale Turciei și se învecinează cu Siria. În zonă se află, de asemenea, numeroși refugiați, scrie News.ro.

Angajații Ferrari primesc un bonus record. Cel mai bun an din istoria mărcii CITEȘTE ȘI Angajații Ferrari primesc un bonus record. Cel mai bun an din istoria mărcii

Serviciul european de monitorizare seismică EMSC a declarat că se evaluează posibilitatea unui risc de tsunami, transmite Reuters.

Șeful Crucii Roșii din Turcia a declarat că mobilizează resurse pentru regiune, deoarece a primit informații despre pagube grave și clădiri prăbușite și a îndemnat oamenii să plece din casele avariate.

Posturile de televiziune TRT și Haberturk au prezentat imagini cu oameni adunați în jurul unei clădiri distruse din Kahramanmaras, căutând supraviețuitori.

Guvernatorul provinciei Sanliurfa din sud-estul Turciei, Salih Ayhan, a declarat pe Twitter că există clădiri distruse și a îndemnat oamenii să se ducă în locuri sigure.

CLĂDIRI DĂRÂMATE ȘI ÎN SIRIA

Cutremurul a fost resimțit în Cipru, Liban și mai ales Siria, dar și în Grecia și Israel, potrivit The Guardian.

Presa de stat siriană a declarat că un număr mare de clădiri s-au prăbușit în provincia Alep, în timp ce o sursă din cadrul serviciilor civile din Hama a declarat că mai multe clădiri s-au prăbușit și acolo.

Familii super-bogate părăsesc China pentru a-și pune averile la adăpost de Partidul Comunist. Unde se duc. \ CITEȘTE ȘI Familii super-bogate părăsesc China pentru a-și pune averile la adăpost de Partidul Comunist. Unde se duc. "Nu vă puteți imagina cât cheltuiesc. Este o nebunie"

"Au căzut tablouri de pe pereții din casă", a declarat Samer, un locuitor din Damasc, capitala siriană. "M-am trezit îngrozit. Acum suntem cu toții îmbrăcați și stăm la ușă", a povestit sirianul.

Bilanțul victimelor a ajuns la peste 300 de morți în ambele țări - cel puțin 76 în Turcia și cel puțin 237 în Siria

UPDATE Bilanțul victimelor cutremurului din Turcia crește la peste 500 de morți, cel puțin 284 în Turcia și 237 în Siria

Cinci cutremure au avut loc luni dimineață în decurs de două ore și în zona seismică Vrancea.

Conform datelor Institutului Național pentru Fizica Pământului, primul cutremur, care a fost și cel mai puternic, având o magnitudine de 4,5, s-a produs la ora 3:26, la adâncimea de 20 de km.

Celelalte trei cutremure au avut loc la orele 4:09, 4:13, 5:01 și 5:26, având magnitudinile 2,6, 2,9, 2,7 și 2 , trei dintre ele la adâncimea de 17 kilometri, iar al patrulea la 21 de kilometri.

Anul acesta, în zona Vrancea, au avut loc 23 de cutremure, iar cel de luni este cel mai puternic.

Președintele Klaus Iohannis a transmis sincere condoleanțe din partea României familiilor victimelor cutremurului cutremurului devastator care a lovit Turcia și Siria. Gândurile noastre se îndreaptă către victimele și familiile acestora, spune șeful statului. 

Bilanțul victimelor cutremurului care a avut loc luni sudul Turciei ar putea atinge 10.000 de morți, estimează Institutul american de geofizică USGS, relatează CNN.

USGS estimează că există 47% risc ca bilanțul să fie cuprins între 1.000 și 10.000 de morți, 27% să fie cuprins între 100 și 1.000 de morți și 20% șase ca bilanțul să fie cuprins între 10.000 și 100.000 de morți.

USGS face aceste estimări pe baza modelizării unor cutremure care au avut loc în trecut în regiune, populația expusă cutremurului și vulnerabilitatea structurilor în zonele cele mai afectate luni.

”Sunt posibile victime multe și pagube mari și un dezastru extins”, estimează USGS.

VIDEO Ucraina introduce opriri de urgență ale electricității după un „accident tehnologic semnificativ” CITEȘTE ȘI VIDEO Ucraina introduce opriri de urgență ale electricității după un „accident tehnologic semnificativ”

”Populația din această regiune locuiește în structuri care sunt extrem de vulnerabile la cutremure, deși există unele structuri rezistente”, estimează institutul.

USGS estimează pierderi economice în valoare de unul până la zece miliarde de dolari, adică până la 2% din PIB-ul Turciei.

Oamenii din Damasc, precum și din orașele libaneze Beirut și Tripoli au fugit în stradă și s-au urcat în mașini pentru a se îndepărta de clădiri, au declarat martorii.

Potrivit CNN Turk, cutremurul a fost resimțit în mai multe orașe mari, precum Kahramanmaraș, Gaziantep, Nevșehir, Kayseri, Ankara, Adana și Hatay. Autoritățile fac apel la populație să lase drumurile libere, pentru a se putea interveni.

viewscnt
Afla mai multe despre
cutremur
turcia