Ungaria va transforma aeroportul din Budapesta într-un hub major

Ungaria va transforma aeroportul din Budapesta într-un hub major
scris 9 iul 2024

Ungaria va construi al treilea terminal la Aeroportul Internațional din Budapesta și va dezvolta legăturile sale rutiere și feroviare cu capitala, în condițiile în care Guvernul are ca obiectiv transformarea aeroportului într-un hub major, a anunțat ministrul Economiei, Marton Nagy, transmite Reuters.

Noul terminal va fi operațional cel mai devreme în 2032, un termen limită care se aplică și construirii de noi legături rutiere și feroviare în jurul aeroportului, evaluate la două miliarde de euro, a declarat Nagy, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Orban explică, într-o scrisoare adresată omologilor, motivele vizitei sale la Moscova. Val de indignare în UE CITEȘTE ȘI Orban explică, într-o scrisoare adresată omologilor, motivele vizitei sale la Moscova. Val de indignare în UE

Acesta a adăugat că la începutul anului viitor vor fi eliminate taxele suplimentare impuse companiilor aeriene, pe care acestea le-au criticat. În 2022, pentru „a acoperi găurile din buget”, Guvernul a impus taxe excepționale în valoare de 30 de miliarde de forinți (82,28 de milioane de dolari).

Nagy a anunțat că Executivul discută cu Fondul suveran Qatar Investment Authority (QIA) care vrea să cumpere cel puțin 10% din Aeroportul internațional din Budapesta. „Vom lua o decizie împreună cu grupul francez de construcții Vinci”, a declarat ministrul Economiei.

Ungaria plasează sub supraveghere Lidl, din cauza sloganului „Campionul prețurilor mici” CITEȘTE ȘI Ungaria plasează sub supraveghere Lidl, din cauza sloganului „Campionul prețurilor mici”

Luna trecută, vehiculul deținut de statul ungar Corvinus International Investment și grupul francez de construcții Vinci SA au ajuns la un acord privind preluarea tuturor acțiunilor la Aeroportul Internațional din Budapesta de la acționarul majoritar AviAlliance și acționarii minoritari, într-o tranzacție care evaluează aeroportul la 4,3 miliarde de euro. Ungaria va deține o participație de 80% la aeroportul internațional din Budapesta, iar Vinci va deține restul acțiunilor.

Plasat pe locul 39 în clasamentul celor mai aglomerate aeroporturi din Europa, hub-ul din Budapesta este considerat bijuteria coroanei pentru industriile turismului și logisticii din Ungaria. Potrivit datelor Eurocontrol, aeroportul din Budapesta are o medie de 307 zboruri pe zi, la fel ca și cel din Praga.

VIDEO Mai mulți răniți la Izmir, după ce o scară rulantă de la metrou își schimbă direcția CITEȘTE ȘI VIDEO Mai mulți răniți la Izmir, după ce o scară rulantă de la metrou își schimbă direcția

Aeroportul din Budapesta estimează că va atrage aproximativ 17 milioane de pasageri în acest an, în creștere față de 14,7 milioane anul trecut. Hub-ul a afișat un profit de 74 de milioane de euro în 2023, după ce veniturile au înregistrat o creștere anuală de 20% până la 338 de milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
budapesta
aeroport