Turcia a semnat contractele pentru achiziția de avioane de vânătoare americane F-16

Turcia a semnat contractele pentru achiziția de avioane de vânătoare americane F-16

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

scris 13 iun 2024

Turcia a semnat contractele pentru achiziția de avioane de vânătoare americane F-16, după luni de negocieri, a confirmat o sursă din cadrul Ministerului Apărării turc, informează AFP.

"Contractele au fost semnate și finalizarea detaliilor continuă", a declarat această sursă sub acoperirea anonimatului.

Urmărește-ne și pe Google News

Departamentul de Stat american a salutat recent semnarea de către Ankara a unei scrisori de acceptare a contractului care presupune livrarea a 40 de avioane de vânătoare F-16 și a 79 de kituri pentru modernizarea modelelor vechi, scrie Agerpres.

VIDEO Robert Negoiță vrea ca în zona centrală a orașului să se poată construi doar dacă se demolează: 1 mp construit la 3 mp demolați CITEȘTE ȘI VIDEO Robert Negoiță vrea ca în zona centrală a orașului să se poată construi doar dacă se demolează: 1 mp construit la 3 mp demolați

Guvernul american a dat la sfârșitul lui ianuarie undă verde vânzării de avioane de vânătoare F-16 către Turcia, contra sumei de 23 de miliarde de dolari, la câteva zile după ratificarea de către Ankara a aderării Suediei la NATO.

Înainte de a-și da acordul, SUA au așteptat ca instrumentele de ratificare de către Turcia a aderării Suediei la NATO să fie fizic depuse la Washington.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a blocat timp de 20 de luni aderarea Suediei la Alianța Atlantică, a condiționat această aderare de aprobarea "simultană" de către SUA a vânzării de avioane de vânătoare F-16 țării sale.

Președintele Turciei ar urma să se deplaseze la Washington în iulie pentru un summit al NATO.

viewscnt
Afla mai multe despre
f-16
turcia
sua