TUI estimează că va duce un record de turiști în Grecia

TUI estimează că va duce un record de turiști în Grecia
scris 10 iul 2022

Grupul TUI, unul dintre cei mai mari operatori de turism din lume, se așteaptă în 2022 la cel mai ridicat nivel al cererii pentru Grecia înregistrat vreodată, a afirmat directorul de comunicare, Aage Duenhaupt, pentru agenția elenă de presă, transmite Reuters.

Turismul este responsabil pentru aproximativ 20% din PIB-ul Greciei și are un rol crucial în sprijinirea redresării economiei în urma crizei datoriilor și a efectelor pandemiei, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Berlinul și Kievul se ceartă pe o turbină CITEȘTE ȘI Berlinul și Kievul se ceartă pe o turbină

„Grecia este din noua vara aceasta una din cele mai populare destinații de vacanță. Ne așteptăm la cel mai ridicat nivel al cererii înregistrat vreodată”, a declarat Duenhaupt.

Acesta a adăugat: „În total, grupul TUI se așteaptă să aducă aproximativ trei milioane de turiști în Grecia. Un număr mai ridicat decât înaintea pandemiei, când am adus 2,8 milioane de vizitatori”.

TUI se așteaptă să revină pe profit în 2022, după ce țările au ridicat restricțiile de călătorie.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
turisti