În bătălia pentru Ucraina s-a deschis și al doilea front: un război energetic în Europa. Nu există niciun mister în privința strategiei lui Vladimir Putin. A și expus-o de altfel la o conferință economică din Sankt Petersburg din iunie: prețuri ridicate la energie, care creează dificultăți ce radiază în toată economia europeană, care vor genera instabilitate socială, ceea ce înseamnă că oamenii vor vota cum le dictează portofele lor goale. La rândul său, acest lucru va aduce la putere partide populiste care vor schimba „elitele” din Europa, după cum s-a exprimat Putin, The Wall Street Journal.
Obiectivul suprem este ca în Europa să ajungă la putere guverne care nu susțin Ucraina, rupându-se astfel coaliția occidentală. Strategia a început deja să funcționeze. Luna trecută un partid de dreapta s-a retras din coaliția guvernamentală a Italiei invocând „alegerea groaznică” cu care se confruntă familiile italiene, aceea de „a-și plăti factura la electricitate sau a-și cumpăra mâncare”. Acest lucru a forțat demisia premierului Mario Draghi, care în iunie călătorise la Kiev pentru a afirma sprijinul Italiei pentru Ucraina, scrie Rador.
Acest război energetic operează cu actualele prețuri, dar și cu o numărătoare inversă până la iarnă. Va avea Europa gaz suficient pentru a-și umple spațiile de stocare și a satisface nevoia de încălzire mai mare care vine odată cu vremea rece?
În 2021 Rusia a asigurat 38% din consumul total de gaze al UE. Această relație comercială se bazează pe faptul că Rusia (și înainte de ea URSS) se recomanda drept un furnizor de gaze de încredere. Orice s-a întâmpla în plan politic, fluxul de gaze din conducte nu va fi afectat; e „strict o afacere”.
Nu și de acum încolo. Chiar înainte de războiul din Ucraina, Kremlinul începuse să reducă livrările. Recent, a redus fluxul prin gazoductul Nord Stream, care leagă direct Rusia de Germania, pe sub Marea Baltică, pe o lungime de 750 de mile. Înainte să fie inaugurat, în 2011, era salutat de UE drept un „proiect energetic prioritar”. Dar acelea erau alte vremuri.
Astăzi Rusia, invocând probleme tehnice, a redus fluxul prin Nord Stream până la 20% din nivelul uzual, mărind prețurile și mai mult. Per total, la momentul scrierii acestui text, Rusia își diminuase livrările prin conducte cu peste 70%. Rezultatul e că prețurile gazelor pentru consumatorul european sunt de 7-8 ori mai mari decât ar fi fost normal, echivalentul unui preț de 380 de dolari per baril de petrol.
Pentru a compensa neajunsurile, prețurile mari din Europa acționează precum un magnet, atrăgând importuri de gaz lichefiat (LNG) care în mod normal ar fi trebuit să ajungă în alte părți ale lumii. Exporturile americane de LNG merg de obicei în Asia, însă anul acesta cam două treimi au ajuns în Europa.
Europa se zbate să-și asigure noi surse. Germania construiește accelerat facilități pentru importul de LNG, lucru pe care nu l-a mai făcut vreodată. UE a semnat un memorandum cu Israel și Egipt pentru livrări de gaze din noile rezerve descoperite în estul Mediteranei. Cancelarul german Olaf Scholz a zburat în Senegal pentru a încuraja producția de LNG acolo; președintele Italiei a făcut același lucru în Mozambic.
O întreagă serie de contracte au fost semnate pentru aprovizionarea cu LNG din SUA. Dar nici unul dintre aceste proiecte nu va putea produce efecte iarna aceasta – și nici măcar în următoarea. Între timp, Germania scoate de la naftalină centrale pe cărbune, care erau programate a fi desființate, pentru a economisi din gazul destinat producției de electricitate. Scholz, într-o întoarcere de 180 de grade, a declarat săptămâna aceasta că ar „avea logică” să fie lăsate să funcționeze în continuare ultimele trei centrale atomoelectrice ale Germaniei, în loc să fie închise.
Situația se va agrava probabil în următoarele luni. Rusia va găsi noi pretexte pentru a reduce livrările. Ar putea chiar să sisteze complet livrarea prin Nord Stream și prin sistemul de gazoducte ucrainean, care transportă și el gaz rusesc în Europa și care, surprinzător, continuă să funcționeze în ciuda războiului. Chiar și exporturile de LNG rusesc ar putea fi perturbate. O redresare economică a Chinei, dacă va renunța la carantina pandemică, sau o iarnă deosebit de rece în Asia ar putea declanșa o luptă cu Europa pentru aprovizionarea cu LNG, care ar mări și mai mult prețurile.
Singura soluție semnificativă care i-a mai rămas Europei este să micșoreze cererea. UE a cerut recent o reducere cu 15% a consumului de gaze, dar nu toate statele membre au acceptat, iar apoi mai este și problema implementării. Își va reduce activitatea industria germană, care oricum are dificultăți cu prețurile mari, impulsionând astfel șomajul? Sau o reducere a cererii va fi forțată chiar de prețurile mari și de o posibilă recesiune care deja se întrevede? Între timp, problemele economice vor pune presiune pe politica europeană.
Stocurile de gaze pentru iarnă ale Europei sunt acoperite acum în proporție de 67%. Și cam la acest nivel și le dorește Kremlinul. Acest război energetic va mai fi afectat și de altceva în afară de politică. După cum a fost cazul cu invazia lui Napoleon în Rusia în 1812 și cu cea a Germaniei în URSS în al doilea război mondial, deznodământul va depinde de cât de rece va fi vremea. E un lucru pe care nici Putin și nici liderii europeni nu-l pot controla. Dar există un lucru asupra căruia cu toții pot fi de acord: vine iarna.
