SUA nu recunosc anexarea Crimeei de către Rusia și vor menține sancțiunile împotriva Moscovei până când pensinsula va fi înapoiată Ucrainei

SUA nu recunosc anexarea Crimeei de către Rusia și vor menține sancțiunile împotriva Moscovei până când pensinsula va fi înapoiată Ucrainei
scris 3 iul 2018

SUA vor menține sancțiunile împotriva Rusiei până când peninsula Crimeea, anexată în 2014, va fi înapoiată Ucrainei, conform declarațiilor secretarului de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, care a precizat că Statele Unite nu vor recunoaște anexarea Crimeei, rămânând în dezacord cu Moscova pe acest subiect.

Întrebată într-o conferință de presă dacă este posibil ca SUA să recunoască anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 în timpul viitorului summit dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său american, Donald Trump, Sanders a afirmat că SUA “nu recunosc anexarea Crimeei”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Rămânem în dezacord cu Rusia în această privință. Iar sancțiunile noastre privind Crimeea vor rămâne valabile până când Rusia va înapoia peninsula Ucrainei”, a declarat Sanders.

Francezii de la Sanofi au încheiat negocierile exclusive cu Advent International pentru vânzarea Zentiva. Fondul american cumpără producătorul Algocalmin. Tranzacție de 1,9 miliarde euro CITEȘTE ȘI Francezii de la Sanofi au încheiat negocierile exclusive cu Advent International pentru vânzarea Zentiva. Fondul american cumpără producătorul Algocalmin. Tranzacție de 1,9 miliarde euro

Întrebată dacă recunoașterea anexării ar fi posibilă în situația în care Rusia acceptă anumite concesii, Sanders a replicat: “Nu voi intra în negocieri în acest moment”.

Consilierul pe probleme de securitate națională din SUA, John Bolton, a declarat că a discutat despre anexarea ilegală a Crimeei cu Putin în timpul unei vizite recente la Moscova.

“Președintele Putin a fost destul de clar în această privință iar răspunsul meu a fost că va trebuie să rămânem în dezacord în această privință”, a afirmat Bolton pe 27 iunie, pentru CBS.

Kremlinul a anunțat luni că peninsula Crimeea este o parte inseparabilă a Rusiei și nu va fi unul dintre subiectele discutate la summit-ul dintre Trump și Putin, care va avea loc pe 16 iulie la Helsinki, în Finlanda.

Cei doi lideri vor discuta despre relațiile dintre SUA și Rusia și „alte probleme de securitate națională”, conform unui comunicat al Casei Albe.

viewscnt
Afla mai multe despre
crimeea
sua
rusia