Sebastian Kurz demisionează din funcția de cancelar în urma acuzațiilor de corupție, transmite Reuters.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunțat că demisionează, fiind vizat de o anchetă sub acuzația de corupție, scrie News.ro.
Kurz a anunțat într-o declarație că îl propune ca succesor al său pe ministrul de Externe Alexander Schallenberg, un diplomat de carieră.
Kurz neagă că ar fi comis vreo ilegalitate și a spus că dorește să continue guvernarea cu partenerul de coaliție, Verzii. Dar partidul de stânga a afirmat că investigația la care este supus Kurz este incompatibilă cu postul de cancelar și a cerut partidului acestuia să numească un succesor ”dincolo de orice reproș”.
Verzii au început vineri discuții cu trei partide de opoziție, care au cerut demisia lui Kurz, intenționând să depună una sau mai multe moțiuni de cenzură împotriva acestuia, într-o sesiune specială a Parlamentului care va avea loc marți. Pentru ca moțiunea să treacă, Verzii trebuie să o susțină.
”În aceste condiții voi crea condițiile pentru a pune capăt blocajului, pentru a preveni haosul și a asigura stabilitatea”, a afirmat Kurz într-o declarație.
Acesta a adăugat că intenționează să rămână liderul partidului și să devină liderul parlamentarilor săi în Parlament. Ca lider al partidului, el îl propune pentru funcția de cancelar pe ministrul de Externe Alexander Schallenberg.
CITEȘTE ȘI Prefectul Capitalei - Angajatorii cu peste 50 de salariați care nu pot lucra în regim de telemuncă vor trebui să organizeze activitatea pe grupe decalate cu o oră, pentru a nu aglomera mijloacele de transport în comunVerzii trebuie să anunțe dacă îl vor accepta pe Schallenberg în funcția de cancelar.
Presa austriacă a scris, înainte de anunțul lui Kurz, că acesta va demisiona doar temporar. Kurz nu a afirmat acest lucru dar a spus că se va apăra în justiție.
”Mai mult decât orice... desigur că mă voi folosi de oportunitatea de a respinge și de a infirma acuzațiile care mi s-au adus”, a spus cancelarul.
Kurz este suspectat că a folosit fonduri guvernamentale pentru a-și asigura o acoperire mediatică favorabilă, a anunțat miercuri Parchetul într-un comunicat.
”Sebastian Kurz și alți nouă suspecți, dar și trei organizații” sunt vizate de o anchetă cu privire la diverse infracțiuni de corupție legate de acest caz, preciza pachetul.
Instituția a făcut acest anunț în urma unei serii de percheziții la sediul ÖVP (conservatori), partidul cancelarului, și la principalii colaboratori ai acestuia.
Presa austriacă a scris că parchetul îl suspectează pe ministrul Finanțelor Gernot Blümel de faptul că a cumpărat spații publicitare într-un tabloid, în schimbul unei acoperiri și unor sondaje favorabile lui Kurz și partidului acestuia.
În perioada 2016-2018, ”resurse de la minister au fost folosite în vederea finanțării unor sondaje de opinie parțial manipulate, care serveau un interes politic exclusiv partizan”, acuză parchetul.
În perioada respectivă, Sebastian Kurz nu era cancelar, însă făcea parte din Guvern.
Potrivit procurorilor, un grup media ar fi ”primit bani” în schimbul acestor anchete cu privire la popularitate.
Grupul respectiv este, potrvit presei austriece, tabloidul Österreich.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Foștii demnitari PCR nu pot beneficia de Legea recunoștințeiSecretara adjunctă a ÖVP, Gaby Schwarz, a anunțat într-un comunicat că sediul formațiunii a fost percheziționat, confirmând informații de presă, însă fără să precizeze ce căutau anchetatorii și nici motivul operațiunilor.
Ea denunță o ”punere în scenă” și ”acuzații fabricate pe baza unor fapte vechi de cinci ani”.
Potriivt cotidianului Die Presse, anchetatori au percheziționat, de asemenea, biroul camcelarului și au vizat mai mulți colaboratori ai acestuia.
Sebastian Kurz guvernează din 2020, la conducerea unei coaliții cu Verzii, într-un al doilea mandat la Cancelarie obținut în urma scandalului de corupție ”Ibizagate”, care a afectat FPÖ și a aruncat în aer o alianță a cancelarului cu acest partid de extremă dreapta în mai 2019.
Anchete cu privire la corupție vizând clasa politică din Austria s-au multiplicat după ce fostul lider al FPÖ, Heinz-Christian Strache, a fost filmat cu camera ascunsă, în 2017, în tmpul unei vacanțe la Ibiza, promițând adjudecarea unor licitații publice în schimbul unei finanțări oculte a campaniei electorale.
Ministrul austriac al Finanțelor Gernot Blümel, un apropiat al lui Sabastian Kurz, a fost inculpat, suspectat de faptul că este implicat într-o finanțare ocultă a ÖVP de către Novomatic, un gigant mondial în domeniul jocurilor de noroc.
Domiciliul lui Blümel a mai fost percheziționat în februarie.
Cancelarul austriac este vizat și în altă anchetă a parchetului, însă fără să fie inculpat.
Justiția îl suspectează de faptul că a mințit, anul trecut, în fața deputaților, care încercau să afle dacă a intervenit în numirea unui apropiat, Thomas Schmid, la conducerea unui holding public.