S&P a coborât ratingul Rusiei în valută la „default selectiv", din cauza riscurilor crescute ca Moscova să nu fie capabilă sau să nu dorească să își onoreze angajamentele față de străinii care i-au cumpărat obligațiunile, transmite Reuters.
Lovită cu valuri de sancțiuni din cauza invaziei sale în Ucraina, Rusia s-ar putea confrunta cu prima sa incapacitate de plată externă suverană din ultimii peste 100 de ani, după ce săptămâna aceasta a făcut aranjamente pentru a efectua o rambursare a unei obligațiuni internaționale în ruble, deși plata era scadentă în dolari, arată Hotnews.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
S&P a precizat că a aflat că Rusia a efectuat luni în ruble plățile cuponului și a principalului pentru euroobligațiunile denominate în dolari:
„În prezent, nu ne așteptăm ca investitorii să poată converti aceste plăți în ruble în sume în dolari echivalente cu cele datorate inițial sau ca guvernul să convertească aceste plăți în perioada de grație de 30 de zile".
Sancțiunile impuse Rusiei vor fi probabil sporite în următoarele săptămâni, a declarat agenția, „împiedicând dorința și capacitatea tehnică ale Rusiei de a onora termenii și condițiile obligațiilor sale față de deținătorii de datorii străine".
Rusia e în ”faliment selectiv” și aproape de incapacitate de plată
Ministrul rus de finanțe a spus joi că țara sa va face tot posibilul pentru a-și plăti creditorii, dar investitorii în obligațiunile internaționale ale Rusiei se confruntă cu o cale din ce în ce mai nesigură de a-și recupera banii în cazul în care țara intră în incapacitate de plată.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigureS&P atribuie un rating de „faliment selectiv” a obligațiilor atunci când consideră că debitorul a intrat selectiv în incapacitate de plată pentru o anumită emisiune sau clasă de obligații, dar va continua să își îndeplinească în timp util obligațiile de plată pentru alte emisiuni sau clase de obligații.
Rusia nu a mai intrat în incapacitate de plată a datoriei sale externe după revoluția din 1917, însă obligațiunile sale au devenit acum un front în conflictul economic cu țările occidentale.
O incapacitate de plată era de neimaginat până de curând, Rusia fiind cotată ca fiind de categoria „investment grade" în perioada premergătoare invaziei sale din 24 februarie în Ucraina.