„Aceasta este o continuare a unei direcții mai degrabă de confruntare față de țara noastră, o linie neprietenoasă. Din punctul nostru de vedere, actuala conducere moldovenească face o greșeală gravă", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.
„Ei cred că direcția de construire a relațiilor cu Europa implică antagonizarea completă a Rusiei. Această greșeală a fost făcută deja de un stat. Ea nu a adus nimic bun acestui stat”, a avertizat Peskov, referindu-se cel mai probabil la Ucraina, pe care trupele Moscovei au invadat-o în februarie 2022, scrie News.ro.

La 8 octombrie, guvernul moldovean a aprobat noua strategie militară a țării până în 2035, în care se spune că principala amenințare la adresa securității Moldovei este Rusia. Printre „riscurile militare și amenințările la adresa securității naționale” enumerate în document se numără continuarea de către Rusia a invaziei din Ucraina. Chișinăul vede o „amenințare directă și gravă la adresa securității și statalității” republicii în extinderea controlului Moscovei asupra teritoriilor ucrainene, temându-se de crearea unui „coridor terestru” la frontierele sale. De asemenea, prezența trupelor ruse în Transnistria este identificată ca o altă „amenințare” în strategia militară a Republicii Moldova.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză actuala conducere a Republicii Moldova că „se agață de putere” și pentru aceasta nu se dă în lături de la nimic. „Atâta timp cât autoritățile moldovenești, vedem noi, se agață cu disperare de putere, încercând să păstreze această putere, ele nu se dau în lături de la nimic în alegeri pentru a se menține la putere”, a declarat Peskov.
Comentând adoptarea de către Chișinău a unei strategii militare „antirusești”, Peskov a subliniat că „după ce s-au agățat de putere, ei își continuă linia neprietenoasă” față de Moscova, scrie TASS. „Nu se poate exprima aici decât regrete”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

La 28 septembrie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale din țară, Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare, care avea 63 de mandate din cele 101 locuri în parlament, și-a păstrat în continuare controlul, cu 55 de mandate.
Opoziția a declarat deja că nu este de acord cu rezultatul votului și intenționează să conteste rezultatele din cauza numeroaselor încălcări ale drepturilor alegătorilor. Autoritățile moldovene au acuzat, în schimb, o interferență rusă masivă în campania electorală, constatată inclusiv de misiunea de observare a alegerilor.