Rusia amenință cu tribunalul, dacă va fi declarată în incapacitate de plată

Rusia amenință cu tribunalul, dacă va fi declarată în incapacitate de plată
scris 11 apr 2022

Rusia va demara o acțiune în justiție, dacă va fi declarată în incapacitate de plată (default) de către Occident, a declarat ministrul rus al Finanțelor, Anton Siluanov, într-un interviu publicat în cotidianul Izvestia, la câteva zile după ce aceasta a fost retrogradată în categoria "default selectiv" de către o mare agenție de rating, transmite AFP.

O țară este considerată în incapacitate de plată când nu mai poate să își onoreze angajamentele față de creditori, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Șeful Parlamentului Slovaciei: Viktor Orbán se pregătește să rupă în bucăți Slovacia cu ajutorul lui Putin CITEȘTE ȘI Șeful Parlamentului Slovaciei: Viktor Orbán se pregătește să rupă în bucăți Slovacia cu ajutorul lui Putin

"Desigur că ne vom adresa justiției, pentru că am luat toate măsurile necesare pentru a ne asigura că investitorii își primesc plățile", a spus Anton Siluanov. "Vom prezenta tribunalului facturile, care confirmă eforturile noastre pentru a plăti, atât în valută, cât și în ruble. Vom fi nevoiți să ne susținem în mod activ poziția, în pofida tuturor dificultăților", a mai spus Siluanov, fără a preciza însă care este instanța juridică spre care Rusia se va îndrepta.

Agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat sâmbătă ratingul de țară al Rusiei pentru datoriile în valută până la "SD"(default selectiv), cu doar o treaptă deasupra nivelului "D" (default-incapacitate de plată), după ce săptămâna trecută Moscova a rambursat cu ruble o datorie în dolari.

"Rusia încearcă cu bună credință să își plătească creditorii externi, transferând sumele corespunzătoare în valută pentru a ne plăti datoriile. Cu toate acestea, politica deliberată a țărilor occidentale este că creeze, în mod artificial, o incapacitate de plată prin toate mijloacele", a adăugat Anton Siluanov.

Ministrul Finanțelor a precizat că, în acest moment, datoria externă a Rusiei reprezintă undeva între 4.500 și 4.700 de miliarde de ruble (aproximativ 52 de miliarde de euro la cursul de schimb actual), adică 20% din datoria publică totală.

La fel ca toate statele, Rusia împrumută bani de pe urma emisiunilor de obligațiuni, frecvent în dolari, și trebuie să plătească în mod regulat dobânzile și să ramburseze capitalul. Însă, luni, Anton Siluanov a spus că Rusia nu va mai mai organiza licitații pentru emiterea de obligațiuni pentru restul acestui an, din cauza dobânzilor prohibitive.

"Nu avem de gând să mergem pe piața locală sau pe piețele externe în acest an. Nu are sens, deoarece costurile cu împrumuturile ar fi astronomice", a spus Anton Siluanov, pentru Izvestia.

Datele oficiale arată că în acest an Rusia a vândut obligațiuni în ruble (denumite OFZ) în valoare de 128 miliarde de ruble (1,5 miliarde de dolari). Programul inițial de emisiuni al Ministerului de Finanțe de la Moscova viza emiterea unor obligațiuni în valoare de 700 de miliarde de ruble numai în primul trimestru.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
incapacitate de plată