Autoritățile ruse au trimis specialiști în domeniul nuclear la centrala de la Zaporojie din sud-estul Ucrainei, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit DPA, citată de Agerpres.
Oficialii ucraineni au transmis AIEA ultimele informații despre centrala nucleară, care este sub control rusesc, dar operată în continuare de stafful ucrainean, a precizat într-un comunicat directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi.

Staff-ul ucrainean lucrează "sub o presiunea incredibilă", potrivit oficialilor ucraineni, citați în comunicat.

Conform Ucrainei, opt reprezentanți ai Rosenergoatom, o unitate a companiei nucleare ruse de stat Rosatom, au fost trimiși la centrală. Ei ar fi cerut rapoarte zilnice de la conducerea centralei despre "aspecte confidențiale" ale funcționării uzinei.
Forțele ruse au ocupat centrala la 4 martie, iar Grossi și-a exprimat îngrijorarea în mod repetat în legătură cu securitatea centralelor nucleare ale Ucrainei de la izbucnirea conflictului.