Profitul net al producătorului de vinuri Purcari a crescut anul trecut cu 37%, la 31,7 milioane lei

Profitul net al producătorului de vinuri Purcari a crescut anul trecut cu 37%, la 31,7 milioane lei
scris 6 mar 2018

Producătorul de vinuri Purcari (WINE) din Republica Moldova a raporat anul trecut un profit net de 31,7 milioane lei, mai mare cu 37% față de anul anterior, în timp ce veniturile totale au înregistrat o creștere de 38%, până la 147,01 milioane lei, potrivit rezultatelor preliminare transmise Bursei de Valori București (BVB).

În 2016, compania a realizat un profit net de 23,11 milioane lei și venituri totale de 106,7 milioane lei, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

”Vânzările au crescut cu 38% față de anul precedent, până la 147 milioane lei. România rămâne cel mai mare motor de creștere, creșterea accelerând la +69%”, arată raportul companiei.

Tribunalul Prahova dispune intrarea în faliment a SC Asesoft. Într-un alt proces, compania are interdicție de dizolvare sau lichidare CITEȘTE ȘI Tribunalul Prahova dispune intrarea în faliment a SC Asesoft. Într-un alt proces, compania are interdicție de dizolvare sau lichidare

Compania a investit anul trecut 9 milioane lei în creșterea capacitații, în linia de ultimă generație pentru spumante, termovinificare, refrigerare, presa pneumatică.

Reprezentanții Purcari spun că vor continua investițiile în digitalizarea proceselor, inclusiv software pentru operațiuni agricole și monitorizarea prin satelit a podgoriilor.

Reprezentanții producătorului de vinuri spun că văd o perspectivă optimistă pentru 2018, cu un mediu favorabil al prețurilor, după o recoltă bogată din 2017, se mai arată în raport, care subliniază că se asteaptă la o creștere organică a veniturilor de 24-28% în acest an.

”Suntem încrezători în 2018, având în vedere recolta slabă pe tot globul, o tendință la care România și Moldova au fost excepții. Creșterea inevitabilă a prețurilor va f benefică pentru noi. Prevăzând o lipsă de vin pe piața vrac, am încărcat stocuri, prelucrând un nivel record de struguri toamna, aproximativ 23.400 de tone în total tranzacționând capitalul circulant pentru o marjă mai mare în 2018”, spune Victor Bostan, directorul general al companiei.

Purcari caută totodată ”în mod activ” oportunități de fuziuni și achiziții.

2017 a marcat o scădere istorică a producției mondiale de vinuri din ultimele decenii, volumul global scăzând cu 8%, în special în Europa, Italia scăzând cu 23%, Franța cu 19%, Spania cu 15%, potrivit Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV). În schimb, producția în România a crescut cu 64%, iar în Moldova cu 20%.

”Profitând de situație, grupul a realizat un stoc semnificativ de vin, la un preț atractiv în sezonul de toamnă din 2017, reducând necesitățile de cumpărare în vrac în primăvara / vara anului 2018, ceea ce ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra marjelor, având in vedere prețurile în creștere pe piață”, se precizează în raport.

Fondat în 1827 de coloniști francezi, grupul Purcari este în prezent cel mai mare exportator de vin din Moldova.

Compania are 1.060 de hectare de podgorii și o capitalizare de 386 milioane lei. Compania s-a listat în acest an la BVB.

viewscnt
Afla mai multe despre
purcari
republica moldova