PREMIERĂ Alertă în Lituania, populația și liderii în adăposturi. A fost ridicată după o oră

Armata lituaniană a îndemnat populația să se adăpostească în mai multe regiuni ale țării din cauza unei alerte cu drone care a dus la suspendarea zborurilor pe aeroportul internațional din Vilnius, în timp ce înșiși președintele Gitanas Nauseda și prim-ministrul Inga Ruginiene au fost conduși la adăposturi.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
PREMIERĂ Alertă în Lituania, populația și liderii în adăposturi. A fost ridicată după o oră

Alerta privind prezența unei drone, anunțată miercuri dimineața în Lituania, a fost ridicată la nivel național, relatează Reuters.

Alerta a fost transmisă la ora 10:20 și ridicată în jurul orei 11:00, ora locală, iar populația a fost invitată să părăsească adăposturile.

Locuitorii capitalei, printre care și un corespondent al AFP, au primit un mesaj de la armată pe telefoanele mobile în jurul orei locale 10:20: „Alerta aeriană! Mergeți imediat într-un adăpost sau într-un loc sigur, aveți grijă de membrii familiei dumneavoastră și așteptați noi recomandări”, scrie News.ro.

Christian Tour vine la Bursă. Ofertă de peste 130 milioane lei și până la aproape 180 milioane lei. Evaluare de peste 300 milioane lei. Prima agenție de turism din România listată CITEȘTE ȘI Christian Tour vine la Bursă. Ofertă de peste 130 milioane lei și până la aproape 180 milioane lei. Evaluare de peste 300 milioane lei. Prima agenție de turism din România listată

În ultimele luni, alerte de acest gen s-au înmulțit în țările baltice, pe fondul intensificării atacurilor ucrainene asupra unor ținte strategice rusești din regiunea Sankt Petersburg, situată în apropierea Estoniei și Finlandei.

Însă este pentru prima dată, de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în 2022, și de la utilizarea masivă și ulterior sistematică a dronelor, când o alertă aeriană a determinat evacuarea și punerea în siguranță a liderilor, parlamentarilor și locuitorilor din capitala unui stat membru al UE și al NATO.

Armata a justificat declanșarea alertei prin prezența unui ''semnal radar cu caracteristici tipice ale unei aeronave fără pilot'' în spațiul aerian al Belarusului, în apropierea frontierei cu Lituania.

Deputații din Seimas, parlamentul lituanian, au fost conduși, la rândul lor, într-un adăpost subteran. „Din cauza riscului de atac aerian, rugăm toate persoanele prezente în clădire să se îndrepte către cel mai apropiat adăpost”, spunea un anunț difuzat prin interfonul Parlamentului.

Alerta din Lituania vine a doua zi după ce o dronă a fost doborâtă în Estonia de un avion F-16 condus de un român care făcea parte din forțele de poliție aeriană asigurate de NATO în statul baltic.

Spațiul aerian al Lituaniei a fost încălcat de o dronă, a anunțat miercuri ministrul apărării din această țară, la scurt timp după ce armata a declanșat o alertă de „pericol aerian” și a îndemnat populația din capitala Vilnius, al cărei aeroport a fost închis temporar, să se adăpostească. Robert Kaunas a precizat că drona zbura în direcția Lentvaris, un orășel situat la vest de Vilnius, înainte de a-și schimba direcția și de a fi urmărită de avioane NATO.

Centrul național de gestionare a crizelor din Lituania a declarat anterior că a lansat o alertă ca reacție la prezența unei drone, care zbura în direcția Lituaniei, în spațiul aerian al țării vecine Belarus, aliată a Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.

Marți, un avion de vânătoare al NATO a doborât o presupusă dronă ucraineană deasupra Estoniei, în timp ce vecina Letonia a emis o alertă după ce o dronă a pătruns în spațiul său aerian.

RUSIA ACUZĂ UCRAINA CĂ SE PREGĂTEȘTE SĂ LANSEZE DRONE DE PE TERITORIUL LETONIEI

La rândul său, ambasadorul Rusiei la Națiunile Unite a declarat marți că Moscova dispune de informații potrivit cărora Ucraina intenționează să lanseze drone militare din Letonia și din alte state baltice. Vorbind în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU privind securitatea în Ucraina, Vassili Nebenzia a afirmat că Ucraina a desfășurat forțe de drone ucrainene în Letonia și că serviciile de informații ruse au reușit să identifice locurile de lansare ale acestor aparate. Ambasadorul a avertizat că apartenența Letoniei la NATO nu o protejează de represalii.

FOTO Bornă istorică la Ford Otosan Craiova: 1.000.000 de vehicule Ford Puma produse în România CITEȘTE ȘI FOTO Bornă istorică la Ford Otosan Craiova: 1.000.000 de vehicule Ford Puma produse în România

Reprezentanta Letoniei la Consiliul de Securitate, Sanita Pavluta-Deslandes, a respins imediat aceste afirmații, calificându-le drept „pură ficțiune”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că Ucraina va trimite experți în Letonia pentru a ajuta la protejarea spațiului aerian al țării.

Mai multe drone - rusești sau ucrainene - au căzut în Letonia, Estonia și Lituania de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
Începând din martie, mai multe drone ucrainene rătăcite au pătruns în spațiul aerian al statelor baltice, membre NATO, care se învecinează cu Rusia și cu aliatul acesteia, Belarus.

Perioada coincide cu intensificarea atacurilor ucrainene cu drone împotriva Rusiei.

Kievul a susținut în mod constant că dronele rătăcite au fost lansate pentru a lovi ținte militare din Rusia, dar au fost deviate de interferențele rusești.

Unele dintre drone s-au prăbușit și au explodat, inclusiv două drone care au lovit și au provocat un incendiu la o instalație de stocare a petrolului din Letonia la 7 mai.

ACORD Trump primește imunitate fiscală “pe viață” CITEȘTE ȘI ACORD Trump primește imunitate fiscală “pe viață”

Prim-ministrul Letoniei, Evika Silina, și-a demis ministrul apărării în urma incidentului, ceea ce a dus la căderea guvernului său la 14 mai.

Statele baltice au declarat în aprilie că nu au permis niciodată ca teritoriile și spațiul lor aerian să fie utilizate pentru atacuri cu drone împotriva unor ținte din Rusia.

Și autoritățile finlandeze au avertizat pe 15 mai cu privire la o activitate suspectă a dronelor în regiunea capitalei țării, îndemnând populația să rămână în case și suspendând traficul la aeroportul din Helsinki timp de trei ore. Forțele de apărare finlandeze au mobilizat avioane de vânătoare și alte servicii de urgență, dar în cele din urmă nu s-au găsit drone.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite