Polonia va produce vaccinul pentru COVID-19 dezvoltat de Novavax

Polonia va produce vaccinul pentru COVID-19 dezvoltat de Novavax
scris 3 mar 2021

Compania poloneză de biotehnologie Mabion a semnat un acord preliminar pentru a putea produce, sub licență, vaccinul pentru COVID-19 dezvoltat de grupul farmaceutic american Novavax, în condițiile în care Guvernul de la Varșovia vrea să accelereze programul de vaccinare, transmite Reuters.

Țările membre ale Uniunii Europene, cum este și Polonia, au dificultăți în a-și asigura livrările de vaccinuri comandate de Bruxelles, astfel că unele dintre aceste state au decis să își accelereze propriile lor eforturi, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Mabion, companie cu sediul în centrul Poloniei, a informat miercuri că a semnat un acord cadru cu Novavax pentru transferul de tehnologie de vaccinare COVID-19 de la compania americană. Aceeași companie a adăugat că a semnat un acord și cu fondul public de dezvoltare PFR, care ar urma să investească până la 40 milioane de zloți (11 milioane de dolari) pentru ca Mabion să își poată majora capacitatea de producție.

"Cea mai mare provocare, când vine vorba de vaccinurile disponibile, este capacitatea de producție. Cu această problemă se confruntă toți producătorii de vaccinuri și aceasta este cauza întârzierilor. Această investiție este un răspuns direct la aceste probleme", a declarat directorul fondului public de dezvoltare PFR, Pawel Borys. Acesta a subliniat că PFR ar putea oferi și mai mult sprijin financiar pentru Mabion, dacă va fi nevoie, și de asemenea va investi și în companii similare.

VIDEO Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a vaccinat cu serul împotriva Covid-19 al grupului chinez Sinopharm CITEȘTE ȘI VIDEO Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a vaccinat cu serul împotriva Covid-19 al grupului chinez Sinopharm

"Așteptăm să cooperăm cu Novavax, ceea ce ar putea deschide calea pentru producția la scară comercială, cu condiția ca transferul de tehnologie să fie finalizat cu succes", a declarat la rândul său directorul de la Mabion, Dirk Kreder.

Compania poloneză Mabion se așteaptă ca transferul de tehnologie și procedurile de verificare să fie finalizate până la mijlocul acestui an. Miercuri în jurul orei 10:46 GMT acțiunile Mabion înregistrau o creștere de 56% până la 48,7 zloți, ceea ce evaluează compania la aproximativ 669 milioane zloți.

Vaccinul pentru COVID-19 dezvoltat de Novavax este un vaccin tradițional, și nu unul bazat pe tehnologia mRNA cum sunt vaccinurile Pfizer și Moderna. Studiile clinice ale vaccinului Novavax au arătat o eficacitate de 89,3%.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
vaccin