Polonia a decis să reintroducă de sâmbătă o serie de restricții antiepidemice la nivel național, din cauza înmulțirii cazurilor de infectare cu coronavirus, a anunțat ministrul sănătății, Adam Niedzielski.
"Pandemia continuă să se dezvolte și nu există niciun indiciu că încetinește", a afirmat ministrul într-o conferință de presă.
El a anunțat că restricțiile în vigoare acum în patru din cele 16 regiuni ale Poloniei vor fi extinse la nivelul întregii țări, scrie Agerpres.
Măsurile prevăd închiderea hotelurilor, instituțiilor de cultură, pârtiilor de schi, piscinelor și altor facilități sportive recreative, precum și închiderea parțială a mall-urilor în intervalul 20 martie - 9 aprilie.
'Le cerem angajatorilor să permită munca de la domiciliu cât mai mult posibil', a mai spus ministrul.
Totodată, copiii cu vârste între 7 și 9 ani vor intra și ei în regim de cursuri online pentru următoarele trei săptămâni, a precizat Niedzielski.