Polonia a majorat dobânda cheie cu 50 de puncte de bază, la 2,25%, fiind prima țară din lume care anunță o astfel de decizie în 2022.
Mutarea băncii centrale a Poloniei a fost în linie cu așteptările analiștilor. Mai exact, 15 din 17 economiști intervievați de Bloomberg estimau o majorare de 50 de puncte de bază, iar ceilalați doi analiști estimau o majorare mai puternică, de 75 de puncte de bază.
Polonia a majorat dobânzile de patru ori în ultimele patru ședințe de politică monetară, în contextul în care încearcă să combată inflația îngrijorătoare, aflată la cel mai ridicat nivel din ultimele peste două decenii.
Rata anuală a inflației (calculată pe baza indicelui prețurilor de consum) din Polonia a fost, în noiembrie, de 7,8%, cea mai mare din ultimii peste 20 de ani. Nivelul este similar cu cel raportat de Institutul Național de Statistică în România. Potrivit Eurostat, inflația din Polonia, bazată pe indicele armonizat al prețurilor de consum (HIPC), a fost de 7,4% în noiembrie, a patra la nivelul Uniunii Europene. În România, aceasta s-a situat la 6,7%.
În România, rata dobânzii de politică monetară este 1,75% și a fost majorată, ultima oară, în luna noiembrie.