Planuri misterioase de redesenare a granițelor Balcanilor îi alarmează pe liderii din regiune și înaltul reprezentant internațional în Bosnia și Herțegovina este de părere că o astfel de acțiune ar reprezenta „deschiderea cutiei Pandorei”, relatează BBC.
„Schimbarea granițelor ar însemna deschiderea cutiei Pandorei”, a spus Valentin Inzko, înalt reprezentant internațional în Bosnia și Herțegovina. Munca lui presupune menținerea păcii, instaurată odată cu Acordul de Pace de la Dayton care a pus capăt conflictului în 1995, după aproximativ patru ani de lupte în care au murit în jur de 100.000 de oameni, scrie News.ro.
Cauza consternării lui o reprezintă documente neoficiale care sugerează că unele dintre granițele Balcanilor ar trebui redesenate. Acestea au circulat în cercuri diplomatice, înainte de a ajunge la presa din vestul Balcanilor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cât privește Bosnia, înaltul ei reprezentat nu are de gând să primească sugestii că răspunsul la disfuncționalitatea sa continuă ar fi redesenarea granițelor naționale.
„Dacă cuiva îi place să se gândească să schimbe granițele, ar trebui înainte să viziteze toate mormintele militarilor din Franța până în Stalingrad”. a spus el.
Nu este cunoscut autorul documentelor al cărui conținut a cauzat indignare în regiune.
Printre sugestiile făcute se numără „o dizolvare pașnică” a Bosniei și Herțegovinei, cu Serbia și Croația anexând mare parte din teritoriul acestei țări, unificarea Kosovo cu Albania, și crearea unei regiuni autonome, în majoritate sârbă, în nordul Kosovo.
„Facem o greșeală dacă ne gândim că conflictele înghețate rămân înghețate pe veci”, a spus Inzko. „Ați văzut în Nagorno- Karabah și Palestina - conflicte înghețate care pot izbucni oricând. Acestea ar putea fi cazul Bosniei și Herțegovinei”.
Puțini oameni au avut ceva de spus în sprijinirea ideilor conținute de aceste documente, cu excepția lui Milorad Dodik, politician sârb din Bosnia, care nu ratează ocazia de a lansa ideea secesiunii pentru regiunea majoritar sârbă din țară. Sub acordul de la Dayton , țara a fost divizată în Federația Bosniaco-Croată și Republica Bosniacă Sârbă.
CITEȘTE ȘI Dacia a dat startul comenzilor Spring. Prima livrare, în octombrieNon-documentele este posibil să nu fie lucrarea unor ultranaționaliști. Slovenia a fost nevoită să respingă sugestiile care erau prezentate în primul document. Presa din Kosovo a descris un al doilea document ca propunere „franco-germană”.
James Ker-Lindsay, expert pe problema Balcanilor de la London School of Economics, a spus că „gândirea vizionară” este un mod pentru liderii europeni de a aborda problemele greu de rezolvat din regiune.
„Nu putem nega că există probleme în Balcanii de Vest. Sunt două probleme importante care trebuie să fie rezolvate: disputa dintre Serbia și Kosovo privind independența Kosovo și disfuncționalitatea politică înrădăcinată din Bosnia”.
Slovenia a propus o declarație care afirmă inviolabilitatea granițelor actuale. Dar Serbia a refuzat. Președintele Aleksandar Vucic a declarat că țara lui a recunoscut „granițele determinate de ONU”. În alte cuvinte, nu voia să semneze un document care ar putea fi interpretat ca recunoaștere a independenței Kosovo.
După ce s-a întâlnit cu Vucic în Slovenia, președinta Kosovo, Vjosa Osmani, a declarat pentru BBC că este convinsă că Belgradul se află în spatele acestor non-documente.
„Nu am avut vreo îndoială de la început - este suficient să citești conținutul și să vezi ce încearcă aceste non-documente să avanseze. Ideea de redesenare a granițelor, ca ceva ce poate duce la pacea în regiune, când realitatea este opusul acesteia”.
În mod normal, Serbia neagă că știe ceva despre acestea și James Ker-Lindsay spune că există „tot felul de confuzii și teorii ale conspirației”.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Creditarea încetinește ușor. Împrumuturile pentru consum continuă revenireaValentin Inzko, aflat de 12 ani în funcție, își dorește ca toată lumea să accepte granițele care există acum și să se concentreze pe aderarea comună la Uniunea Europeană.
„Cea mai bună idee este de a urma exemplul Tyrolului - o parte este a Italiei, alta, a Austriei. Dar este o singură regiune, cu patru libertăți și o monedă”, a spus el.
Însă pentru Balcanii de Vest este greu să pătrundă în UE, ceea ce înseamnă că numeroase astfel de non-documente este posibil să apară.