Moldova declară stare de alertă în energie

Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) din Republica Moldova declară starea de alertă în sectoarele energetic și hidrologic, hotărând în același timp și principalele acțiuni care urmează a fi lansate de autorități. Acestea își propun protejarea populației și asigurarea funcționării neîntrerupte a serviciilor vitale, în contextul unor riscuri tot mai accentuate la nivel regional.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Moldova declară stare de alertă în energie

Declararea stării de alertă în sectorul energetic la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile, are scopul de a preveni o posibilă perturbare a aprovizionării în sectorul energetic.

Datele actuale indică o deteriorare rapidă a securității energetice, fundamentată pe următoarele argumente:

Mesajul autorităților

Șocul prețurilor și volatilitatea pieței: Cotațiile internaționale Platts pentru motorină au înregistrat o ascensiune rapidă, revenind la nivelul de aproximativ 1.300 USD/tonă, față de 880-900 USD/tonă la mijlocul lunii iunie. În același timp, prețul petrolului Brent a depășit pragul de 100 USD/baril, generând presiuni financiare enorme asupra importatorilor.

Controale în magazinele de benzinării din toată țara CITEȘTE ȘI Controale în magazinele de benzinării din toată țara

Blocada logistică din Marea Roșie: Conflictul dintre SUA și Iran, împreună cu atacurile rebelilor Houthi, au forțat redirecționarea navelor. Aceasta a prelungit durata transportului maritim până la 4 săptămâni, mărind tarifele de închiriere a vaselor și afectând cotațiile internaționale Platts și Brent.

Deficitul regional sever al stocurilor de motorină: Este determinat de o suprapunere de factori critici: sistarea livrărilor de țiței kazah prin terminalul maritim al Consorțiului Conductelor Caspice de lângă Novorossiisk din Marea Neagră (de bază pentru rafinăriile din România, unde 80% din țițeiul de import este de origine kazahă), restricțiile de re-export impuse de autoritățile din Bulgaria și perturbarea majoră a lanțurilor logistice regionale cauzată de atacurile asupra punctelor petrolierele din Marea Neagră.

Reducerea stocurilor comerciale: Rezervele de motorină s-au coborât de la un nivel de siguranță de 17,6 zile (la sfârșitul lunii iunie) la un prag de 6,9 zile care impune o gestionare riguroasă.

Blocajele logistice și geopolitice: Seceta a redus nivelul Dunării, limitând capacitatea barjelor la doar jumătate din capacitatea normală, și blocând accesul navelor maritime mari către Portul Giurgiulești, ceea ce a forțat o reorientare masivă și costisitoare către transportul terestru. Mai mult, sistarea pentru o perioadă a livrărilor de țiței kazah către rafinăria Petromidia (România) - reluată între timp - a afectat principala noastră sursă de carburanți.

CNMC a subliniat că, prin starea de alertă, autoritățile activează mai multe mecanisme de intervenție focusate pe:

- Flexibilizarea regimului de prețuri pentru a reflecta costurile reale de achiziție.
- Fluidizarea logistică prin prioritizarea vămuirii importurilor și crearea de coridoare verzi la frontieră.
- Protecția consumatorilor.

FOTO LPP lansează în România un nou centru de distribuție, unde a adus deja 1.000 de roboți CITEȘTE ȘI FOTO LPP lansează în România un nou centru de distribuție, unde a adus deja 1.000 de roboți

În același timp, instituirea stării de alertă hidrologică pentru o perioadă de 30 de zile se bazează pe analiza indicatorilor hidrologici și a prognozelor disponibile, care arată o diminuare semnificativă a resurselor de apă în bazinul hidrografic din care se alimentează Republica Moldova.

„Evoluția este determinată de deficitul major de precipitații înregistrat în zona Carpaților, unde se formează o parte importantă a resurselor de apă care ajung ulterior pe teritoriul țării noastre. Din acest motiv, regimul hidrologic din Republica Moldova depinde nu doar de precipitațiile înregistrate la nivel național, dar și de condițiile hidrometeorologice din întregul bazin hidrografic”, a subliniat instituția.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2310 -0.0017-0.03 %
1 USD4.6050 +0.0141+0.31 %
1 GBP6.1178 -0.0030-0.05 %
1 CHF5.6151 -0.0193-0.34 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite