Ministrul de externe al Poloniei: Europa "nu este pe deplin unită" fără țările din Balcanii de Vest

Ministrul de externe al Poloniei: Europa "nu este pe deplin unită" fără țările din Balcanii de Vest
scris 4 iul 2019

Europa nu poate fi considerată ca fiind pe deplin unită fără țările din Balcanii de Vest, a declarat ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz în timpul ceremoniei de deschidere a Summitului UE-Balcanii de Vest, joi, la Poznan, informează dpa.

"Printr-o cooperare mai strânsă cu țările din Balcanii de Vest dorim în primul rând să întărim stabilitatea și dezvoltarea regiunii", a declarat oficialul polonez, potrivit agenției de presă PAP. "Suntem convinși că includerea acestor țări în principalul curent al integrării europene va fi fructuoasă pentru întreaga UE și pentru întregul continent, în condițiile în care aceasta va extinde teritoriul valorilor comune", a adăugat premierul polonez, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
River Development investește peste 70 de milioane de euro pentru dezvoltarea a două noi clădiri de birouri clasă A în Sema Parc CITEȘTE ȘI River Development investește peste 70 de milioane de euro pentru dezvoltarea a două noi clădiri de birouri clasă A în Sema Parc

La rândul său, ministrul-adjunct al afacerilor externe al Poloniei, Szymon Szynkowski vel Sek, și-a exprimat speranța înainte de summit că participanții vor conveni ca negocierile pentru aderare la UE cu Albania și Macedonia de Nord să înceapă în octombrie. Summitul - care se desfășoară joi și vineri în orașul din vestul Poloniei - constituie o șansă pentru "transmiterea de impulsuri pozitive" țărilor din regiune, a mai spus adjunctul ministrului de externe polonez, potrivit PAP.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
europa
jacek czaputowicz