Lukoil încearcă să obțină autorizațiile pentru achiziția subsidiarei ruse a Enel

Lukoil încearcă să obțină autorizațiile pentru achiziția subsidiarei ruse a Enel
scris 5 sep 2022

Enel SpA nu are indicii privind momentul în care poate finaliza vânzarea subsidiarei sale din Rusia, a afirmat directorul general al companiei italiene de utilități, Francesco Starace, adăugând că potențialul cumpărător Lukoil caută să obțină autorizațiile necesare, transmite Reuters.

"Lukoil a depus cererea ... și așteptăm răspunsul", a declarat Starace, la Forumul de afaceri Ambrosetti Forum din nordul Italiei, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Rețeaua de dealeri Dacia de pe cea mai mare piață auto din Europa, pe punctul de a fi desființată CITEȘTE ȘI Rețeaua de dealeri Dacia de pe cea mai mare piață auto din Europa, pe punctul de a fi desființată

În iunie, Enel anunța că a ajuns la un acord cu Lukoil și fondul de investiții Gazprombank-Frezia privind vânzarea unei participații de 56,43% la Enel Rusia, pentru aproximativ 137 milioane de euro.

Subsidiara rusă a Enel este pe o listă preliminară a companiilor pe care investitorii din așa-numitele țări neprietenoase nu le pot vinde anul acesta, dacă nu obțin o permisiune specială.

Ulterior, autoritățile de la Moscova au introdus noi cerințe, cerând ca potențialul cumpărător să solicite de asemenea autorizație pentru achiziționarea activelor.

Enel are în Rusia două parcuri eoliene și trei centrale electrice pe bază de gaze, iar în martie a anunțat că explorează opțiunile privind aceste active, după invadarea Ucrainei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
lukoil
enel
rusia