Lidl Ungaria introduce raționalizarea unor alimente de bază

Lidl Ungaria introduce raționalizarea unor alimente de bază
scris 31 ian 2022

Lidl Ungaria va raționaliza din februarie vânzarea alimentelor de bază cu termen de garanție de lungă durată și ale căror prețuri au fost plafonate de guvernul ungar, informează portalul Pénzcentrum, citat de Rador. În data de 12 ianuarie, guvernul condus de Viktor Orbán a anunțat că va reglementa prețurile în cazul a șase produse de bază: zahăr, făină de grâu, ulei de floarea soarelui, pulpă de porc, piept de pui și lapte de vacă cu 2,8% grăsime.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente
Urmărește-ne și pe Google News

Dat fiind faptul că prețurile la energie au crescut în întreaga Europă, guvernul ungar a decis plafonarea prețurilor la produsele alimentare de bază, a informat Viktor Orbán, care a menționat că aceste produse trebuie să fie în mod obligatoriu pe stoc. Lidl Ungaria a stabilit acum cantitatea maximă care poate fi achiziționată la o singură cumpărătură: zahăr - 10 kg, făină - 10 kg, lapte UHT - 12 litri, ulei de floarea soarelui - 10 litri.

Potrivit lanțului de magazine cu discount, vor fi și oferte cu reduceri suplimentare față de prețurile stabilite de autorități și prevăzute de lege, astfel zahărul și făina vor fi vândute cu câte 10 forinți mai ieftin, laptele UHT cu 19%, iar uleiul de floarea soarelui cu 14-15% mai puțin. La solicitarea ziarului ungar "Világgazdaság", compania de cercetare de piață NielsenIQ a prezentat indicele comerțului cu amănuntul, iar din aceste date a rezultat că populația ungară a cheltuit într-un an 43,5 miliarde de forinți pe lapte și 39 de milioane de forinți pe ulei de gătit.

viewscnt
Afla mai multe despre
lidl
ungaria
alimente