Cel mai mare producător auto britanic - Jaguar Land Rover (JLR) - va crea 100 de locuri de muncă în noul birou de inginerie din Ungaria, care va permite o colaborare strânsă cu furnizorii din Europa Centrală și de Est (CEE), transmite Reuters.
Inginerii JLR din Budapesta vor lucra din 2019 cu angajații companiei din Marea Britanie și din alte regiuni, scrie Agerpres.
"Echipa din Budapesta va completa echipa de asistență tehnică și furnizorii din regiune, precum și echipele noastre din Regatul Unit", a afirmat Nick Rogers, directorul diviziei de inginerie al JLR.