Deține un master în filosofie, politică și economie, precum și o licență în științe politice, ambele obținute la Universitatea din București.
În prezent, este doctorand la Școala Doctorală de Relații Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Profit.ro: Ai identificat mai multe sectoare „nișă” (de exemplu muniții, mentenanță aeronave, naval etc.) pe care România ar putea să le dezvolte, ce indicatori cuantificabili ai sugera să folosim pentru a decide la care să ne concentrăm?
Bogdan Cozma: În opinia mea, avem nevoie de indicatori care să balanseze nevoile strategice cu potențialul economic, ca să construim o industrie de apărare cu adevărat sustenabilă. Iar când spun “sustenabilă” vreau să spun o industrie care va continua să se dezvolte inclusiv după ce tensiunile actuale se vor diminua, iar finanțările guvernamentale și cele NATO/UE se vor rări. Astfel, eu văd relevanți următorii indicatori: în primul rând, trebuie să pornim de la capacitatea industrială existentă a României și să ne uităm la costul și timpul necesar pentru modernizare. Sectoarele unde există deja infrastructură și forță de muncă calificată (precum uzinele mecanice pentru blindatele Piranha sau șantierele navale) ar trebui să reprezinte o prioritate, pentru că oferă un randament mai rapid și continuă eforturile făcute în ultimii 20 de ani. Al doilea indicator de care ar trebui să ținem cont este cererea internă neacoperită, adică cât din necesarul actual al Armatei Române acoperim din producția internă versus din import. Dacă într-un sector important (precum munițiile) importăm aproape tot, atunci ar trebui să fie o prioritate. La fel de important este gradul de competitivitate pe piețele externe, adică cât de mare este cererea externă într-un anumit domeniu și ce șanse are România să o adreseze. Un stat mijlociu ca România nu poate concura la tancuri, avioane sau rachete balistice cu giganți din Franța, Germania sau Regatul Unit. România trebuie să-și găsească o nișă în piața europeană pe care să o poată exploata. De aceea am vorbit anterior despre producția de muniții, mentenanța de F-16 sau dezvoltarea porturilor. În acest sens, cred că Cehia ar putea fi un model de dezvoltare pentru industria de apărare a României. Ei s-au specializat pe câteva domenii (armament ușor, muniții, radare, camioane militare) în loc să încerce să facă din toate.
Profit.ro: În analiză subliniezi că birocrația și structura neclară între ministere sunt obstacole majore. Care este, în opinia ta, primul pas practic și realist pe care guvernul îl poate face în primii 6–12 luni pentru a reduce aceste blocaje?
Bogdan Cozma: Cred că birocrația și structura neclară sunt principalul obstacol pentru România. Deși avem această problemă de coordonare între ministere, trecerea tuturor atribuțiilor ce țin de industria de apărare sub un singur minister nu este o soluție realistă. Ar necesita o reformă instituțională majoră și ar bloca proiectele aflate în desfășurare. Așa că primul pas concret ar fi crearea unui mecanism de coordonare între instituțiile guvernamentale implicate, adică un fel de task-force interministerial dedicat programelor de înzestrare și dezvoltării industriei de apărare, cu scopul de a avea toate deciziile majore coordonate dintr-un singur loc, nu pasate birocratic între instituții.
Profit.ro: Ai discutat despre contracte cu offset și transfer de tehnologie cu parteneri străini, cum crezi că s-ar putea asigura România că aceste contracte nu rămân doar pe hârtie, ci se transformă într-un transfer real și durabil?
Bogdan Cozma: Noi avem deja un cadru legal solid pentru contractele de offset. Problema nu este dacă contractele de offset sunt implementate, ci ce vrem să obținem prin ele. Dacă acceptăm contracte de offset care nu produc nimic ce poate continua după terminarea contractului, vina este a noastră. Fiecare contract de offset trebuie gândit ca o piesă dintr-o singură strategie industrială. Nu are sens să acceptăm, de exemplu, o linie de asamblare pentru rachete aer-aer dacă producția de rachete aer-aer nu este una dintre prioritățile noastre. Desigur, dacă acceptăm un astfel de contract, pentru câțiva ani România va avea o linie de asamblare de rachete aer-aer, dar apoi, după finalizarea contractului, aceasta se va închide pentru că nu avem infrastructura necesară pentru a susține această linie. Acesta este exact genul de dezvoltare nesustenabilă a industriei de apărare pe care trebuie să-l evităm. Iar acest lucru se poate redresa prin acel task-force interministerial despre care vorbeam mai devreme.
Profit.ro: În context regional, inclusiv pentru Republica Moldova sau alte state din vecinătate, ce lecții poate extrage un stat mai mic din modelul românesc de revitalizare a industriei de apărare?
Bogdan Cozma: Sunt câteva lecții utile pe care Republica Moldova le poate extrage din parcursul României. Avem câteva provocări similare, dar cu ponderi diferite. Spre exemplu, dacă în România birocrația și structura bizantină sunt principalul obstacol, în R. Moldova problema este ceva mai gestionabilă, în schimb criza de personal este mai acută. Așa că primul obiectiv ar trebui să fie resurse pentru retenția și formarea capitalului uman (creșterea salariilor, programe duale între școli și industrie etc.). O altă lecție din care R. Moldova ar putea învăța este specializarea pe un anumit segment din piață. În cazul R. Moldova, această specializare ar trebui să fie și mai nișată, iar contractele de offset trebuie aliniate. Și, nu în ultimul rând, combaterea corupției și reforma în justiție ar trebui să fie (și este) o prioritate pentru Moldova, întrucât au un impact major asupra industriei de apărare.Totuși, având în vedere dimensiunea economiei Republicii Moldova, bază industrială foarte limitată și costurile ridicate ale unei industrii convenționale de apărare, cred că efortul de a replica modelul României în Moldova ar fi unul sisific. Dacă pentru România am spus că Cehia ar reprezenta un model bun de urmat, pentru Moldova aș sugera Lituania, care pune un accent mai mare pe inovare și pe producția de echipamente neletale (optică, lasere, cyber, dual-use), cu un buget semnificativ mai mic decât România. Cât despre celelalte țări vecine, contextul este foarte diferit de cel al României. Serbia are o industrie dezvoltată, dar vulnerabilă din punctul de vedere al lanțurilor de aprovizionare. Principalii clienți ai Serbiei erau Rusia și Israelul, iar recent președintele Serbiei a blocat toate exporturile de armament. România, ca membră a UE și NATO, nu se confruntă cu această problemă. Bulgaria este una dintre puținele țări NATO cu capacitate industrială serioasă de a produce atât muniție pe standard NATO, cât și pe standard sovietic (pentru Ucraina și țările din Orientul Mijlociu). Ei au deja o nișă și mizează pe asta. Ungaria se concentrează pe producția de platforme grele și de piese aeronautice. Rămâne de văzut cât de sustenabilă va fi această alegere. Oricum, pentru Ungaria riscul principal este unul politic, dat de conflictul Budapestei cu aliații occidentali.
Profit.ro: România se bazează pe multiple mecanisme europene (PESCO, Fondul European de Apărare, inițiative NATO) pentru susținerea industriei de apărare. Care vezi că sunt riscurile sau vulnerabilitățile majore în această strategie multilaterală și cum ar putea fi gestionate?
Bogdan Cozma: Strategia de a folosi toate mecanismele de finanțare pe care le avem la dispoziție (EDF, ASAP, DIANA și NATO Innovation Fund) este una foarte bună și este unul dintre avantajele apartenenței la UE și NATO. Ar fi o greșeală să nu exploatăm această oportunitate, dar există, într-adevăr, și anumite riscuri. În primul rând, când te bazezi pe mecanisme externe României, succesul proiectelor nu mai depinde integral de noi. Finanțările pot întârzia sau se pot reduce din motive politice ori economice. În al doilea rând, apare riscul de fragmentare, partenerii pot avea priorități industriale diferite, iar proiectele comune se pot bloca sau se pot subția pe parcurs. În al treilea rând, aceste mecanisme nu sunt eterne, iar dacă plecăm de la ideea că ne vom putea baza la nesfârșit pe ele, riscăm să aprobăm investiții care nu se susțin economic după diminuarea finanțărilor externe. Există mai multe acțiuni pe care le putem lua pentru a gestiona aceste vulnerabilități. Investițiile în apărare trebuie făcute coordonat și pe baza fezabilității economice, să prioritizăm aducerea de linii de producție, nu doar asamblare, să încurajăm transferul de know-how, etc. Dar dacă vorbim de o singură schimbare structurală care ar aduce beneficii majore industriei de apărare din România, atunci aceasta ar fi trecerea de la modelul actual, în care statul păstrează de regulă cel puțin 50% în companiile din industria de aparare, la un model mai apropiat de cel german, care păstrează un oversight guvernamental puternic, dar este mult mai deschis investițiilor private.
