Vehiculul juridic, înregistrat în Elveția, Nord Stream 2 AG, controlat de gigantul rus de stat al producției de gaze naturale Gazprom și creat de acesta pentru construirea și operarea controversatului gazoduct omonim, a înființat o subsidiară germană care se va ocupa de operarea secțiunii din Germania a conductei, condiție pusă de autoritățile de la Berlin pentru a autoriza punerea în funcțiune a Nord Stream 2.
Anunțul vine în plină escaladare a tensiunilor politico-militare dintre Rusia pe de o parte și Ucraina, SUA și UE pe de cealaltă. Kievul și puterile occidentale acuză Moscova că pregătește invadarea Ucrainei, intenție negată în mod repetat de Kremlin.
Subsidiara germană proaspăt înființată poartă numele sugestiv ales "Gas for Europe GmbH", după luni în care prețurile la gaze naturale pe piețele angro de pe Bătrânul Continent au bătut record după record, inclusiv din cauza reducerii semnificative a volumelor scoase la vânzare de Gazprom pe piețele spot.
"Noua companie va deveni unicul proprietar și operator al secțiunii de 54 de kilometri a conductei Nord Stream 2 localizată în apele teritoriale germane și a facilității terestre de la Lubmin, ca operator de transport independent, în concordanță cu Legea industriei energetice din Germania", a transmis Nord Stream 2 AG.
Compania amintește că, în noiembrie anul trecut, autoritatea de reglementare în energie din Germania a emis o declarație în care a afirmat că înființarea unei subsidiare germane constituie o precondiție pentru certificarea operatorului gazoductului.
Contactată de AFP, autoritatea a transmis că procesul de autorizare va rămâne deocamdată suspendat, "până la finalizarea transferului principalelor active și resurse umane către filială”, transfer a cărui documentație va fi verificată, și că "în prezent, nu putem prevedea când va putea fi reluată procedura”.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Finanțele modifică D112, inclusiv ca urmare a măsurilor de sprijin adoptate de autorități în contextul pandemieiDirectorul executiv al noii companii Gas for Europe GmbH este germanul Reinhard Ontyd, care a lucrat în trecut la companiile energetice germane Ruhrgas și E.ON și s-a ocupat de subcontractări, autorizări și chestiuni juridice la Nord Stream 2 AG.
Consiliul de Supraveghere al Gas for Europe GmbH îi are ca membri pe șefa Gazprom Export, Elena Burmistrova, și pe fostul oficial guvernamental și diplomat german Dieter W. Haller, care a deținut mai multe poziții în Cancelaria și Ministerul de Externe de la Berlin, inclusiv pe cea de purtător de cuvânt al Externelor pentru chestiuni legate de NATO și politici de apărare și securitate, și a activat ca ambasador al Germaniei în Arabia Saudită și Africa de Sud, după care s-a "transferat" în industria de lobby.