INFOGRAFICE GAZE Prețurile spot au explodat pe BRM în prima zi a acestei ierni în care extragerile din depozite au depășit producția curentă

INFOGRAFICE GAZE Prețurile spot au explodat pe BRM în prima zi a acestei ierni în care extragerile din depozite au depășit producția curentă
scris 26 ian 2022

Prețul mediu al gazului cu livrare în ziua următoare a crescut marți la 690 lei/MWh, iar cel intraday, la 783 lei/MWh, cu 40%, respectiv 60%, peste cotațiile din ziua precedentă, o evoluție ascendentă înregistrând și cotațiile pe termen mediu și lung, care s-au apreciat cu aproximativ 17%. Prețul spot de pe piața autohtonă este cu 41%, sau 40 euro/MWh, peste cel de pe bursa austriacă CEGH, sugerând un dezechilibru local între cerere și ofertă.

În ultimele zile, consumul intern s-a majorat de la 560 GWh/zi pe 21 ianuarie la 612,5 GWh în ziua de luni și la 620 GWh în ziua de marți.

Urmărește-ne și pe Google News

Totodată, volumul de gaze din sistemul național de transport a scăzut marți, sugerând o penurie sau un raport dezechilibrat în cerere și ofertă.

Astfel, potrivit Transgaz, marți a fost prima zi din această iarnă în care extragerile din depozitele interne au fost mai ridicate decât nivelul producției interne. Astfel, din totalul de 58 milioane de metri cubi intrați în Sistemul Național, 22,1 milioane mc au provenit din depozite, 22 milioane din producția internă, iar 13,9 milioane mc din importuri.

Totodată, linepack-ul (volumul efectiv de gaze naturale aflat la un moment dat în sistemul de conducte de transport) a ieșit pentru prima dată în această iarnă din intervalul caracteristic stării optime (75-78 milioane mc), înregistrând un nivel de 72,4 milioane mc, caracteristic stării normale. În cazul în care acesta coboară la 68 milioane mc, se intră în starea de pre-alertă, iar dacă ajunge la 63 milioane mc, în cea de alertă.

ULTIMA ORĂ Guvernul a aprobat plafonări de preț și compensări mai generoase la energie și gaze, dar nu și aplicarea retroactivă a noilor limite de consum compensate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul a aprobat plafonări de preț și compensări mai generoase la energie și gaze, dar nu și aplicarea retroactivă a noilor limite de consum compensate

În aceeași zi a mai fost înregistrată o premieră: Transgaz a extras 2,1 GWh din gazul pe care este obligat legal să îl depoziteze în vederea echilibării sistemului.

Marți, pe piața pentru ziua următoare s-au tranzacționat 20,5 GWh la un preț mediu ponderat de 689,7 lei/MWh (139,5 euro/MWh). O cantitate de 500 MWh s-au vândut la un preț maxim al zilei de 720 lei/MWh (145,6 euro/MWh). Pe piața intraday s-au vândut 16 GWh de gaz la un preț mediu de 783 lei/MWh, din care 1,1 GWh s-a comercializat la un preț maxim de 900 lei/MWh.

Dacă pe 21 ianuarie un MWh cu livrare în ziua următoare se tranzacționa pe BRM la același preț cu cel de pe cea mai importantă bursă regională, cea austriacă CEGH, de 80 euro/MWh, marți ecartul dintre cele 2 prețuri era de peste 40 euro/MWh.

Prețul de închidere a zilei de marți pe CEGH a fost de 97 euro/MWh, în timp ce cel de pe BRM a fost de 139,5 euro/MWh.

Evoluții relative similare au avut produsele pe termen mediu și lung. Gazul cu livrare în luna următoare (februarie) se tranzacționa marți pe BRM la 500 lei/MWh (101 euro/MWH, în creștere cu 20% față de cel din ședința precedentă), în timp ce pe CEGH el costa 96 euro/MWh. Gazul cu livrare în martie s-a achiziționat la București cu 95 euro/MWh (+13% față de ședința precedentă) și la Viena cu 92,7 euro/MWh.

VIDEO Prima TV: România este în concediu medical CITEȘTE ȘI VIDEO Prima TV: România este în concediu medical

Prețul gazului cu livrare în trimestrul al doilea a crescut la rândul său pe bursa din România cu 15,7%, la 85,2 euro/MWh, cu 2 euro peste cel din Austria.

În ceea ce privește gazul cu livrare în iarna următoare, marți pe BRM acesta era tranzacționat la 86 euro/MWh (+16% comparativ cu cel din ședința precedentă), în timp ce pe CEGH acesta era cotat la 80,7 euro/MWh.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
gaz
dezechilibru
cerere
ofertă
brm