Guvernul de la Moscova va aloca 74,9 miliarde de ruble (aproximativ 1.15 miliarde de dolari) unui program de stat de dezvoltare a industriei militare, care a fost prelungit până în anul 2027, anunță agențiile de presă EFE și Interfax.
Dispoziția guvernamentală, publicată vineri pe portalul oficial de informații juridice al executivului rus, menționează că unul dintre obiectivele programului este creșterea cu 86%, în raport cu 2015, a competitivității producției industriale militare a țării, atât pe piața internă, cât și cea externă, scrie Agerpres..
Anul acesta, alocările vor fi de 5,9 miliarde de ruble (aproximativ 90 de milioane de dolari), în timp ce în 2020 vor ajunge la 8,5 miliarde de ruble (aproximativ 130 de milioane de dolari).