Grupul energetic ungar MOL a a anunțat luni achiziția companiei Fonte Viva, un producător de apă minerală din Ungaria, fără a preciza valoarea tranzacției.
Fonte Viva a fost înființată în 2002 și furnizează pe piața băuturilor minerale din Ungaria apă minerală și plată extrasă din puțurile din Somogyvar.
Tranzacția a fost încheiată la 31 mai, iar MOL a achiziționat compania de la fondatorii acesteia, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Achiziția se încadrează în strategia MOL 2030, care are drept scop deschiderea companiei către noi oportunități de investiții în Europa Centrală și de Est. Grupul MOL va continua să aprovizioneze clienții existenți ai Fonte Viva și va sprijini creșterea ulterioară a companiei”, se arată într-un comunicat al MOL.
Grupul MOL are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 26.000 de angajați în întreaga lume și controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în nouă țări, din care 215 în România.