Grecia intenționează să înceapă explorarea gazelor naturale la sud-vest de insula Creta în zilele următoare, a confirmat prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, citat de DPA.
Scopul este de a afla dacă Grecia poate extrage gaze naturale în vremuri de criză energetică, a declarat Mitsotakis într-un interviu televizat luni seară. Acest lucru este important nu numai pentru Grecia, ci și pentru UE, a precizat el.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Compania petrolieră americană ExxonMobil se va ocupa de explorare, în cooperare cu compania energetică de stat elenă EDEY.
Începerea explorării ar putea alimenta în continuare disputa Greciei cu Turcia vecină, scrie Agerpres.
Într-un acord cu Libia, Turcia a refuzat Greciei dreptul la o zonă economică exclusivă (ZEE) la sud de Creta și alte insule grecești în 2019. Acolo se presupune că există zăcăminte bogate de gaze naturale. UE a condamnat acordul.
Serviciul științific al parlamentului german a concluzionat de asemenea că acordul dintre Libia și Turcia încalcă dreptul maritim internațional.
Cu toate acestea, când o navă turcească de cercetare a început lucrările de explorare în largul coastei Cretei, cei doi membri NATO s-au apropiat de un conflict militar, în vara anului 2020.