FOTO Presa bulgară a publicat fotografii din dormitorul premierului Borisov, în care acesta doarme lângă o armă și o grămadă de bani

FOTO Presa bulgară a publicat fotografii din dormitorul premierului Borisov, în care acesta doarme lângă o armă și o grămadă de bani
scris 19 iun 2020

Premierul bulgar Boiko Borisov se află într-o situație dificilă, după ce fotografii care ar fi fost făcute în dormitorul său, în care apare dormind alături de o armă și o grămadă de bani, au fost furnizate presei, a relatat publicația BalkanInsight. Borisov a sugerat și că președintele Rumen Radev îl hărțuiește și îl spionează cu o dronă. La rândul său,Radev a confirmat că deține o dronă, calificând restul informațiilor ca fiind rezultatul ”fanteziei și paranoiei” lui Borisov.

Gemini Solutions: O cultură organizațională care încurajează hobby-urile și performanțele sportive ale angajaților CITEȘTE ȘI Gemini Solutions: O cultură organizațională care încurajează hobby-urile și performanțele sportive ale angajaților
Urmărește-ne și pe Google News

“Borisov a predat voluntar guvernul Bulgariei puterilor din spatele scenei și în acest fel face parte din acestea”, a declarat joi liderul Partidului Socialist de opoziție, Kornelia Ninov, la televiziunea națională, scrie News.ro.

”Suntem lăsați fără instituții care pot în mod clar, respectând demnitatea umană și fără îndoieli legate de independența lor, să răspundă întrebării extrem de importante dacă aceasta este o formă de fake news, sau dacă ceea ce ni se arată reflectă realitatea”, a scris joi, pe Facebook, Hristo Ivanov, liderul partidului de opoziție Da, Bulgaria.

INTERVIU Adrian Leahu, despre premium în business CITEȘTE ȘI INTERVIU Adrian Leahu, despre premium în business

Fotografiile cu rezoluție scăzută, făcute cu un telefon și furnizate de o sursă anonimă în data de 17 iunie, îl arată pe Borisov dormind lângă o noptieră pe care se aflau bancnote de 500 de euro și un pistol.

FOTO Presa bulgară a publicat fotografii din dormitorul premierului Borisov, în care acesta doarme lângă o armă și o grămadă de bani

Ulterior, înconjurat de membri ai partidului GERB, Borisov a ținut o conferință de presă de o oră.

”Obiectivul este de a ne zdrobi mental, apoi fizic”, a afirmat premierul, sugerând că în spatele acestui lucru se află oponenții săi, pentru că ”nimeni nu mă poate înfrânge în alegeri”.

Borisov nu a precizat exact cine sunt oponenții săi. Dar el i-a acuzat pe aceiași oponenți politici că încearcă să îi submineze guvernul pentru a bloca integrarea mai profundă a Bulgariei în Uniunea Europeană.

FOTO Presa bulgară a publicat fotografii din dormitorul premierului Borisov, în care acesta doarme lângă o armă și o grămadă de bani

Pe parcursul monologului său, premierul a părut să nege fotografiile, apoi a părut să le confirme, fără să afirme explicit dacă sunt reale sau false. Borisov a mai sugerat că președintele Rumen Radev, cu care are relații tensionate, îl hărțuiește cu o dronă personală.

Borisov a făcut și câteva glume: ”Cel puțin nu m-au fotografiat cu un băiat în pat, m-aș fi aruncat de la balcon dacă ar fi fost cazul”, a spus el.

Ulterior, președintele Radev a afirmat joi că într-adevăr deține o dronă dar că restul este ”doar fantezia și paranoia lui Borisov”.

Președintele a adăugat: ”Nu pot comenta tot ce pretinde Borisov. Imaginația mea are limitele ei”.

Borisov nu a avut o poziție clară nici față de o înregistrare audio de săptămâna trecută, în care o voce similară cu a sa poate fi auzită discutând despre mai multe probleme și oameni într-o manieră neclară, între câteva înjurături.

Procuratura a anunțat că a deschis o investigație referitoare la înregistrarea audio și fotografii.

FOTO Presa bulgară a publicat fotografii din dormitorul premierului Borisov, în care acesta doarme lângă o armă și o grămadă de bani

Scandalurile au apărut în timp ce Borisov se confruntă și cu alte probleme. Fostul său aliat din partidul GERB, Țvetan Țvetanov, a anunțat pe 17 iunie că a plecat din partid și că se va concentra pe înființarea unui nou partid.

La începutul lunii iunie, oligarhul Vasil Bojkov, aflat în exil, a anunțat la rândul său o nouă mișcare politică, care va fi numită Vara Bulgară.

Între timp, pe 17 iunie, Borisov a confirmat din greșeală un schimb de sms-uri care a ajuns în presă, între el și Bojkov, în care discutau despre posibile transferuri de fotbaliști, faptă pe care o negase anterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
boiko borisov
arma premier
dormitor