Enel a inaugurat cel mai mare complex de parcuri eoliene din Grecia

Enel a inaugurat cel mai mare complex de parcuri eoliene din Grecia
scris 16 oct 2019

Enel, prin filiala sa de energie regenerabilă Enel Green Power Hellas, a conectat la rețea noul său complex de parcuri eoliene Kafireas, cel mai mare de acest fel din țară, cu o capacitate totală de peste 154 MW, iar investiția Enel în proiect s-a ridicat la aproximativ 300 de milioane de euro.

Compus din șapte parcuri eoliene aflate în municipalitatea Karystos, pe insula Evia, complexul va putea genera aproximativ 480 GWh pe an. Cu Kafireas, capacitatea instalată a Enel în Grecia va ajunge la peste 460 MW, din care circa 354 MW din surse eoliene, în jur de 90 MW din surse solare și aproximativ 20 MW din hidro- energie, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Tranzacție: UiPath cumpără două companii CITEȘTE ȘI Tranzacție: UiPath cumpără două companii

La ceremonia de inaugurare de marți au participat premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, ministrul grec al Mediului și Energiei, Kostis Hatzidakis, împreună cu CEO-ul Enel Green Power, Antonio Cammisecra, Head of Europe and Euro-Mediterranean Affairs al Enel, Simone Mori, precum și șeful Enel Green Power Europa, Aristotelis Chantavas.

”Am ajuns într-o etapă importantă prin conectarea la rețeaua electrică a celui mai mare proiect eolian din Grecia, una dintre primele țări în care am început călătoria noastră în domeniul energiei regenerabile cu mai mult de un deceniu în urmă. Kafireas subliniază angajamentul nostru global pentru energia verde și decarbonizare, în conformitate cu urmărirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite, precum și cu angajamentul nostru pentru diversificarea mix-ului de energie electrică generată la nivel de țară. Pe lângă furnizarea de energie cu emisii zero la nivel național, acest proiect are, de asemenea, un puternic accent local, întrucât sprijinim membrii comunității din Evia, susținând inițiativele de sustenabilitate care vizează îmbunătățirea economiei insulei, alături de realizarea de activități de protecție a mediului", a declarat Antonio Cammisecra, CEO-ul Enel Green Power.

EGPH operează deja două parcuri eoliene în municipalitatea Karystos, respectiv Iliolousti I (7,5 MW) și Iliolousti II (9 MW). EGPH este principalul proprietar și operator din Grecia al capacităților de producție a energiei din surse regenerabile; cu Kafireas, compania va atinge peste 460 MW de capacitate instalată, din surse eoliene (aproximativ 354 MW), solare (în jur de 90 MW) și hidro-energie (aproximativ 20 MW).

Kafireas este un complex de șapte parcuri eoliene cu 67 de turbine care va fi capabil să genereze aproximativ 480 GWh pe an și va contribui la reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă cu 315.000 tone anual. Complexul energetic este susținut de un acord de achiziție a energiei electrice (PPA) pe 20 de ani cu Operatorul Elen al Pieței de Energie Electrică (DAPEEP).

Proiectul eolian include interconectarea cu Grecia continentală printr-un cablu de înaltă tensiune aerian, subteran și submarin de 150kV, precum și două noi stații de transformare de 150 kV în Evia. Energia electrică din Kafireas va fi distribuită în rețeaua națională din Grecia continentală prin stația de înaltă tensiune situată în Pallini, Attica.

Construcția Kafireas a implementat modelul de „Șantier Sustenabil” al Enel, care implică reutilizarea a 550.000 de tone de pământ și pietre excavate în timpul construcției pentru a reda naturii o carieră dezafectată, precum și refolosirea a 10 tone de materiale de construcție precum paleții din lemn, în cooperare cu comunitatea locală, pentru a repara grajdurile păstorilor locali.

"În conformitate cu modelul de Creare de Valoare în Comun (CSV) adoptat de Grupul Enel, care are ca scop combinarea dezvoltării afacerilor cu nevoile comunității locale, EGPH a derulat proiecte de sustenabilitate în sprijinul activităților locale precum apicultura și creșterea animalelor. Aceste proiecte includ crearea, de-a lungul parcurilor eoliene, a unor zone speciale pentru poziționarea optimă a stupilor și rampelor care facilitează deplasarea oilor și caprelor. Alte inițiative includ reîmpădurirea a aproximativ 100 de hectare, inclusiv pădurea de castan sălbatic din Kastanologgos de 64 de hectare, cu scopul de a recrea și proteja ecosistemul ca întreg, de a susține activitățile forestiere, precum și de a promova turismul sustenabil", precizează compania.

Enel Green Power este divizia de energie regenerabilă a Grupului Enel dedicată dezvoltării și operării surselor regenerabile de energie din întreaga lume, fiind prezentă în Europa, America, Asia, Africa și Oceania. Enel Green Power este lider mondial în sectorul energiei  verzi, cu o capacitate gestionată de 43 GW printr-un mix de surse care include energia eoliană, solară, geotermală și hidroenergie și se află în fruntea integrării tehnologiilor inovatoare în centrale de energie regenerabilă.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel
parc eolian
grecia