Creditorii Greciei au ajuns la un acord pentru relaxarea termenilor de rambursare a datoriilor țării

Creditorii Greciei au ajuns la un acord pentru relaxarea termenilor de rambursare a datoriilor țării
scris 22 iun 2018

Creditorii din zona euro ai Greciei au ajuns la un acord de importanță majoră pentru relaxarea termenilor de rambursare a unei părți din datoria publică uriașă a țării, creând condițiiile pentru ieșirea statului elen din programul de salvare de care a beneficiat din 2010, transmite Bloomberg.

Soluția de compromis convenită la Luxemburg de miniștrii de Finanțe ai zonei euro a venit după luni de zile de discuții dificile și înainte de încheierea actualului program de susținere financiară a Greciei, în luna august, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Acordul pentru relaxarea termenilor de rambursare a datoriilor a fost considerat de mult timp un element esențial al succesului revenirii Greciei la o economie sănătoasă și la finanțarea liberă a acesteia de pe piețele financiare.

”După opt ani lungi, Grecia va absolvi în sfârșit asistența financiară”, a declarat ministrul de Finanțe din Portugalia, Mario Centeno, care prezidează reuniunilor omologilor săi din  zona euro.

Potrivit acordului, termenele de scadență pentru împrumuturi în valoare de 96,6 miliarde de euro, primite prin intermediul celui de-al doilea program de asistență, vor fi prelungite cu 10 ani. Prelungirea va fi însoțită de o perioadă de grație de 10 ani pentru plata dobânzilor și a amortizărilor.

Acești pași fac parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri care au rolul să asigure că Grecia va fi capabilă să își plătească datoriile în următoarele decenii.

Surpriză: Alior Bank - obligată să o reinstaleze pe Claudia Butac la conducerea sucursalei din România. Cu doar două luni înainte de concediere, Butac prezenta Profit.ro ce planuri are la șefia sucursalei CITEȘTE ȘI Surpriză: Alior Bank - obligată să o reinstaleze pe Claudia Butac la conducerea sucursalei din România. Cu doar două luni înainte de concediere, Butac prezenta Profit.ro ce planuri are la șefia sucursalei

”Considerăm că datoria este acum viabilă, putem avea acces la piețe acum și, sub supraveghere și prin continuarea reformelor, putem respecta acest lucru”, a declarat ministrul grec de Finanțe Euclid Tsakalotos, după întâlnire.

Creditorii au mai aprobat deblocarea tranșei finale de 15 miliarde de euro din programul de salvare, care va fi folosită de Grecia la rambursarea arieratelor, a datoriilor ajunse la scadență și la crearea unui buffer de 24,1 miliarde de euro, necesar la accesarea piețelor financiare. O parte din numerar va putea fi folosit la răscumpărarea unor datorii către FMI și Banca Centrală Europeană, care sunt mai costisitoare și au o  maturitate mai scurtă.

Pe termen lung, creditorii din zona euro au spus că vor lua în considerare măsuri cum ar fi reprofilarea în continuare a datoriilor Greciei sau prelungirea scadențelor acestora, în cazul în care condițiile economice se vor înrăutăți peste așteptări.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
rambursare
datorii