Serbia și Muntenegru sunt cel mai probabil următoarele țări care vor adera la Uniunea Europeană, posibil în 2025, a declarat într-un interviu pentru Reuters comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn.
Uniunea Europeană lansează un efort diplomatic de a accelera pașii pentru aderarea la UE a celor șase țări din Balcanii de Vest, după ani de discuții scrie Agerpres.
"Este timpul să încheiem munca anului 1989", a spus Hahn, făcând referire la extinderea UE spre Est după căderea Zidului Berlinului.
CITEȘTE ȘI Șeful de la JPMorgan Chase a fost recompensat cu suma de 29,5 milioane de dolari în 2017"Am stabilit anul 2025 ca dată revelatoare pentru Serbia și Muntenegru, ceea ce este realist, dar și foarte ambițios", a mai afirmat oficialul european.