Guvernul bulgar a dezvăluit un pachet consistent de măsuri anticriză, destinat să protejeze companiile și consumatorii cu venituri reduse de creșterea prețurilor la energie și alimente, ca urmare a războiului din Ucraina, a declarat premierul bulgar Kiril Petkov, transmite Reuters.
Pachetul convenit de coaliția la putere prevede stimulente în valoare de două miliarde de leva (1,1 miliarde de dolari), variind de la eliminarea TVA la pâine, subvenții la carburanți, majorarea pensiilor și reduceri de taxe pentru familiile tinere, scrie Agerpres.
Noul pachet se adaugă altor măsuri adoptate deja care au păstrat neschimbate prețurile la energie electrică pentru gospodării, începând din luna iulie a anului trecut, precum și despăgubiri acordate companiilor pentru costurile ridicate cu energia.
"Măsurile sunt o oportunitate pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili, care sunt în cel mai mare pericol de pe urma impactului inflației și au un accent specific pe combustibili și energie", a declarat premierul Kiril Petkov jurnaliștilor. "Pachetul garantează că standardul de viață pentru toți cetățenii bulgari va fi menținut", a adăugat Petkov.
Conform planului dezvăluit, începând cu data de 1 iulie:
- pensiile de stat vor fi majorate, în medie, cu 20%,
- Taxa pe Valoarea Adăugată la pâine va fi eliminată timp de 12 luni
- TVA-ul la încălzire și gaze naturale pentru gospodării va fi de 9% timp de un an
- reducere de 0,25 de leva pentru litrul pentru benzină, motorină, GPL și metan, începând din iulie și până la finele anului.
Autoritățile de la Sofia estimează că noul pachet de măsuri nu va majora ținta de deficit bugetar, de 4% din PIB pentru acest an și va fi finanțat prin creșterea veniturilor din taxe. O sursă de finanțare va fi taxarea profiturilor excesive înregistrate de firmele din energie ca urmare a majorării prețurilor la petrol și gaze. Calculele exacte vor fi făcute cu ocazia rectificării bugetului de stat în luna iulie, a spus ministrul bulgar al Finanțelor, Assen Vassilev.