Bulgaria nu ar dori soldați americani pe teritoriul său, dar este gata să accepte francezi

Bulgaria nu ar dori soldați americani pe teritoriul său, dar este gata să accepte francezi
scris 27 ian 2022

Bulgaria nu dorește soldați americani pe teritoriul său, dar este gata să accepte francezi, a declarat pentru postul național de radio BNR o sursă diplomatică de la Bruxelles. Decizia este așteptată la mijlocul lunii februarie, în cadrul reuniunii miniștrilor apărării din NATO, citează Rador.

Marți, Pentagonul a anunțat că este gata să trimită 8.500 de militari în Europa în sprijinul împotriva unei posibile acțiuni militare ruse împotriva Ucrainei.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Mașina zburătoare slovacă primește prima undă verde pentru decolare CITEȘTE ȘI VIDEO Mașina zburătoare slovacă primește prima undă verde pentru decolare

Sursa de la Bruxelles a subliniat că Federația Rusă a desfășurat 140.000 de soldați la graniță, își mută navele din Marea Mediterană în Marea Neagră și și-ar putea dubla forțele extrem de rapid. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că se are în vedere trimiterea de trupe pe flancul de sud-est al Alianței, dar a adăugat că o decizie în acest sens încă nu a fost luată.

De asemenea, Stoltenberg a confirmat că Spania va trimite în Bulgaria nave, care se vor alătura forțelor navale ale Alianței și intenționează să trimită și avioane de vânătoare.

Țările de Jos vor trimite în Bulgaria două avioane de vânătoare F-35, începând din aprilie, o navă și trupe terestre pentru a ajuta Forțele de răspuns ale Alianței. Franța și-a exprimat disponibilitatea de a trimite trupe NATO în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
nato