Insulele grecești din sudul Mării Egee au fost marcate cu culoarea roșu închis pe harta răspândirii COVID-19 a Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), după o creștere a numărului de infecții, descurajând orice călătorie care nu este esențială în aceste insule, transmite Reuters. Printre insulele cu risc epidemiologic ridicat se numără și Mykonos, Santorini și Rhodos.
Grupul de 13 insule include și unele dintre cele mai populare destinații turistice, precum Mykonos, Santorini sau Rhodos - care împreună atrag milioane de turiști în fiecare vară, arată Digi 24.
Grecia s-a bazat pe promovarea insulelor drept locuri în care nu există cazuri de COVID ("COVID-free") pentru a atrage vizitatori în acest sezon estival. În pofida unei luni iunie care a început puternic pentru turism, incertitudinile au început să se adune cu privire la modul în care va continua și se va încheia acest sezon turistic.
„Așteptăm să vedem cum va reacționa piața turistică”, a declarat Manolis Markopoulos, președintele Asociației hotelierilor din Rhodos, despre decizia ECDC.
Zonele colorate în roșu închis de pe harta ECDC identifică regiunile cu risc ridicat pentru infectarea cu noul coronavirus. Aceste hărți ajută statele membre ale UE să decidă regulile sanitare de călătorie.
Săptămâna trecută ECDC a inclus Creta, cea mai mare insulă grecească și o altă extrem de populară destinație turistică, în zona de culoare roșu închis, mai notează Reuters.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Prețuri record în România la electricitate, cu un consum situat la maximuri istorice de vară Grecia a intrat pe lista roșie a statelor cu risc epidemiologic
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a modificat lista țărilor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, care va intra în vigoare din 1 august. Astfel, în zona roșie au intrat Grecia, Irlanda și alte cinci state.
Persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roșie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptați automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 și 16 ani sunt exceptați dacă prezintă la intrarea în țară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.