Austria înăsprește începând de luni regulile de purtare a măștilor și de distanțare socială la evenimente publice și în restaurante, ca răspuns față de accelerarea răspândirii noului coronavirus în țară, a anunțat vineri cancelarul Sebastian Kurz, transmite Reuters.
De luni, măștile vor fi obligatorii în magazine, în toate mijloacele de transport public și în școli, în afara sălilor de clasă, a precizat șeful guvernului, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Evenimentele private vor fi limitate la 50 de participanți în spații închise și la 100 în aer liber, iar cele cu caracter profesional vor putea primi până la 1.500 de persoane în spații închise și 3.000 în aer liber.
În Austria numărul zilnic de noi infectări este în creștere de la sfârșitul lunii iunie, ajungând joi la 644 de cazuri, cel mai ridicat nivel consemnat de la finele lui martie.
Șapte regiuni - Viena, Graz, Innsbruck, Korneuburg, Wiener Neustadt, Bezirk-Kufstein și Schwaz din Tirol - au fost declarate vineri zone 'galbene', cu risc mediu de transmitere a virusului, potrivit agenției APA.
'Tocmai pentru că vara a decurs bine și oamenilor nu prea le vine să creadă că cifrele cresc din nou, vă adresez tuturor un apel să tratăm împreună situația cu seriozitate', a subliniat cancelarul Kurz, într-o conferință de presă.