Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români că, potrivit serviciului elen de Meteorologie, în data de 3 iulie 2024 se vor înregistra temperaturi foarte ridicate în anumite zone ale Greciei. În consecință, Ministerul grec al Protecției Civile avertizează într-un comunicat de presă că va exista un risc foarte ridicat pentru producerea incendiilor în regiunea Peloponez (Laconia), în Insula Kythira și în Insula Creta (Chania).
Serviciul elen de Meteorologie avertizează că masele de aer instabile vor provoca înrăutățirea vremii, în principal în centrul și nordul Greciei, în intervalul 3-4 iulie 2024, producând ploi abundente și furtuni care vor fi însoțite de fulgere și grindină. Astfel, sunt prognozate cantități mari de precipitații, în data de 3 iulie 2024, în Macedonia de Est, Tracia, Macedonia Centrală și în plus, în data de 4 iulie 2024, în Tesalia, Insulele Sporade, Insula Evia, estul Greciei Centrale și sud-estul provinciei Peloponez, scrie G4media.ro.
Având în vedere riscurile care decurg din apariția acestor fenomene meteorologice extreme, autoritățile atrag atenția că în intervalul menționat, circulația pe drumurile publice poate fi restricționată, recomandând conducătorilor auto să verifice starea drumurilor pe site-ul oficial al Poliției elene: www.astynomia.gr.
MAE recomandă cetățenilor români să consulte pagina de internet a Ministerului grec al Protecției Civile și al Crizelor Climatice, care conține informații oficiale despre incendiile de vegetație, un ghid de autoprotecție împotriva incendiilor, precum și hărți zilnice de prognoză a incendiilor https://civilprotection.gov.gr/xartis. În caz de incendiu, cetățenii sunt rugați să anunțe imediat Serviciul de Pompieri la numărul 199.
MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088).
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena (+306978996222) și Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro și http://salonic.mae.ro.
Totodată, cetățenii români care călătoresc în Republica Elenă pot accesa aplicația digitală „mAIGreece”, realizată de către Ministerul elen al Turismului, disponibilă și în limba română: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece.