Americanii și europenii - scut în jurul Ucrainei: NU a existat niciun atac contra lui Putin

Americanii și europenii fac scut în jurul Ucrainei: transmit că NU a existat niciun atac care să-l vizeze pe Putin în timpul negocierilor dintre președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și omologul american, Donald Trump.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Americanii și europenii - scut în jurul Ucrainei: NU a existat niciun atac contra lui Putin

Trump s-a declarat inițial furios pe Zelenski, dar acum pare că și-a reconsiderat poziția după o discuție cu șeful CIA.

Atac al Rusiei la porturile ucrainene de la Marea Neagră. O navă civilă, avariată CITEȘTE ȘI Atac al Rusiei la porturile ucrainene de la Marea Neagră. O navă civilă, avariată

CIA a ajuns la concluzia că nu a existat un atac al Ucrainei care să vizeze reședința lui Vladimir Putin din Novgorod (lângă Sankt Petersburg), în noaptea de duminică spre luni, în momentele în care Volodimir Zelenski se întâlnea cu Donald Trump, la locuința acestuia din Mar-a-Lago (Florida), arată BiziDay.

Ucraina a negat că ar fi efectuat un astfel de atac, acuzând Moscova că încearcă să creeze o ruptură între Kiev și Washington și să submineze discuțiile de pace.

Miercuri, Kaja Kallas, coordonatoarea diplomației UE, a numit afirmațiile Rusiei “o distragere deliberată a atenției”.

“Nimeni nu ar trebui să accepte afirmații nefondate din partea agresorului care a vizat fără discriminare infrastructura și civilii Ucrainei de la începutul războiului și până acum”, a spus aceasta.

Bulgaria are deja primele efecte nedorite cu moneda euro: Taxă de parcare crește brusc de la 5 leva la 5 euro CITEȘTE ȘI Bulgaria are deja primele efecte nedorite cu moneda euro: Taxă de parcare crește brusc de la 5 leva la 5 euro

Rusia a declarat luni că Ucraina ar fi atacat reședința lui Putin din regiunea Novgorod cu 91 de drone cu rază lungă de acțiune, iar miercuri a prezentat imagini cu ceea ce pretinde a fi o dronă ucraineană Chaklun-V, doborâtă, cu muniția neexplodată, fără a prezenta și cum a ajuns la concluzia că aceasta ar fi vizat reședința lui Putin.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a precizat, luni că Moscova își va revizui poziția de negociere în discuțiile de pace (nu este clar cum, deocamdată Moscova nu a cedat nimic), iar inițial Donald Trump s-a declarat furios. Ulterior, președintele american a postat pe rețelele sociale un editorial din New York Post care acuză Rusia că blochează pacea în Ucraina. Potrivit Reuters, înainte de a reposta editorialul, Trump a avut o întâlnire cu directorul CIA, John Ratcliffe.

VIDEO Explozia din stațiunea Crans Montana. Primele relatări ale martorilor, crește numărul victimelor CITEȘTE ȘI VIDEO Explozia din stațiunea Crans Montana. Primele relatări ale martorilor, crește numărul victimelor

Presa ucraineană a preluat declarații ale locuitorilor unui oraș din apropierea reședinței lui Putin din Novgorod, care au declarat presei locale că nu au auzit niciun sunet care să sugereze că apărarea aeriană ar fi fost activă în noaptea presupusului atac.

În plus, chiar Ministerul rus al Apărării a publicat inițial, luni dimineața, un raport în care susținea că 89 de drone ar fi fost doborâte în toată Rusia, din care 18 în regiunea Novgorod, dar fără a preciza că vreuna ar fi vizat reședința prezidențială.

Ulterior, după ce Lavrov a formulat acuzațiile, Armata Rusă a refăcut raportul, susținând că au fost doborâte 91 de drone și că toate se îndreptau spre reședința lui Putin.

Premierul Poloniei anunță ce așteaptă toți: Următoarele săptămâni pot aduce pacea CITEȘTE ȘI Premierul Poloniei anunță ce așteaptă toți: Următoarele săptămâni pot aduce pacea

Ucraina este acuzată de Rusia că a lansat 91 de drone spre reședința președintelui rus, Vladimir Putin, din regiunea Novgorod, în vestul Rusiei.

Moscova amenință acum că își va revizui poziția în negocieri cu privire la soluționarea conflictului din Ucraina.

În schimb, președintele ucrainean Volodimir Zelenski denunță o ”minciună”.

INTERPOL a emis un mandat de arestare pentru Vlad Filat, fost șef al guvernului de la Chișinău, condamnat în Franța pentru corupție CITEȘTE ȘI INTERPOL a emis un mandat de arestare pentru Vlad Filat, fost șef al guvernului de la Chișinău, condamnat în Franța pentru corupție

În noaptea de duminică spre luni, ”regimul de la Kiev a lansat un atac terorist folosind 91 de drone împotriva reședinței de stat a președintelui” Vladimir Putin, acuză pe Telegram ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

Kremlinul va replica cu ”repesalii”, amenință șeful diplomației ruse.

Rusia nu intenționează ”să se retragă din procesul de negocieri cu Statele Unite”, însă ”poziția Rusiei va fi revizuită”, anunță Lavrov.

Bulgarii stau la mari cozi de schimb valutar pentru leva în euro. De ce se înghesuie acum, înainte de 1 ianuarie CITEȘTE ȘI Bulgarii stau la mari cozi de schimb valutar pentru leva în euro. De ce se înghesuie acum, înainte de 1 ianuarie

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins imediat acuzațiile Moscovei drept ”minciuni”.

”Rusia recidivează, folosind declarații periculoase pentru a submina toate rezultatele eforturilor nostre diplomatice comune cu echioa președintelui Trump”, denunță pe rețele de socializare președintele ucrainean.

Această presupusă poveste despre ”atacarea reședinței” este o invenție pură menită să justifice atacuri noi împotriva Ucrainei, inclusiv la Kiev, șir efuzul Rusiei de a lua măsurile necesare pentru a pune capăt războilui. Minciuni tipic rusești. În plus, rușii au mai atacat deja Kievul în trecut, inclusiv clădirea Cabinetului Miniștrilor”, scrie pe X Zelenski.

”Ucraina nu ia măsuri care pot submina diplomația. Din contră, Rusia ia mereu astfel de măsuri. Asta este una dintre multele diferențe dintre noi”, continuă el.

Poluare cu ulei de floarea-soarelui în Marea Neagră CITEȘTE ȘI Poluare cu ulei de floarea-soarelui în Marea Neagră

”Este esențial ca lumea să nu rămână tăcută acum. Nu putem permite Rusiei să submineze eforturile depuse în vederea obținerii unei păci durabile”, cere el.Serghei Lavrov face aceste declarații la o zi după o întâlnire între președinții ucrainean Volodimir Zelenski și american Donald Trump la reședința miliardarului republican, Mar-a-Lago, în Florida, cu scopul de a pune capătm conflictului, lansat în februarie 2022.

În urma acestor negocieri, Donald Trump s-a arătat optimist și a fost totodată evaziv, apreciind că este mai aproape ca niciodată de un acord, fără să evoce însă vreun progras concret.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0943 +0.0007+0.01 %
1 USD4.3411 -0.0161-0.37 %
1 GBP5.8734 +0.0146+0.25 %
1 CHF5.4922 +0.0025+0.05 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite