Ambasadorul american în Rusia a demisionat

Ambasadorul american în Rusia a demisionat
scris 7 aug 2019

Ambasadorul american în Rusia, Jon Huntsman, și-a prezentat demisia președintelui Donald Trump, prin intermediul unei scrisori, și intenționează să revină în statul său de origine, Utah, potrivit unei persoane apropiate acestuia, relatează CNN.

Demisia lui Huntsman va intra în vigoare pe 3 octombrie și există zvonuri potrivit cărora acesta intenționează să candideze pentru postul de guvernatorul al statului Utah, pe care l-a mai deținut în perioada 2005-2009. Cu toate acestea, o sursă apropiată de acesta a declarat pentru CNN că Huntsman nu a luat încă o decizie finală. ”Vom vedea, au fost doi ani lungi”, a spus sursa, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Decizia survine într-un moment în care administrația Trump se confruntă și cu plecarea Fionei Hill, responsabilă cu afacerile referitoare la Rusia în Consiliul de Securitate Națională.

Turismul din Grecia, dependent de șase piețe externe CITEȘTE ȘI Turismul din Grecia, dependent de șase piețe externe

Hill urmează să se retragă din funcție în această lună, ceea ce înseamnă că administrația Trump va trebui să înlocuiască în același timp doi dintre oficialii de top responsabili de relațiile cu Rusia.

Publicația Salt Lake Tribune a relatat prima despre demisia ambasadorului Huntsman.

Succesorul lui Huntsman, indiferent cine va fi acesta, va avea sarcina dificilă de a îndeplini obiectivul lui Trump de a îmbunătăți relațiile cu Rusia într-o perioadă de tensiuni sporite între cele două țări, legate de probleme precum anexarea Crimeii de către Moscova, amestecul în alegerile americane și tentativa de otrăvire a unui spion rus în Marea Britanie.

Parlamentari din ambele țări și-au exprimat îngrijorarea față de reticența lui Trump de a impune sancțiuni Rusiei și a încercărilor continue de a pune sub semnul îndoielii amestecul Moscovei în alegerile prezidențiale americane din 2016, în contextul eforturilor de îmbunătățire a relațiilor dintre Washington și Moscova.

Prim-ministrul Bulgariei susține că turiștii români care aruncă gunoaie sunt responsabili de răspândirea virusului pestei porcine CITEȘTE ȘI Prim-ministrul Bulgariei susține că turiștii români care aruncă gunoaie sunt responsabili de răspândirea virusului pestei porcine

CNN a relatat anterior că Trump și Putin au discutat telefonic, săptămâna trecută, despre necesitatea numirii unui nou ambasador în Rusia. Cei doi nu au menționat numele unor posibili înlocuitori ai lui Huntsman, au spus doi oficiali.

În ultimele luni, Huntsman și soția sa au luat cina cu diplomați și alți oficiali, pregătindu-se să plece din Rusia, potrivit unei surse din ambasadă.

Huntsman, ambasador în Rusia din 2017, a fost implicat direct în cazul lui Paul Whelan, director pentru securitate la o corporație americană, care a fost reținut în mod misterios în Rusia, sub suspiciunea de spionaj.

În ianuarie, Huntsman l-a vizitat personal pe Whelan, un gest atipic pentru un ambasador, a spus un analist al CNN, John Kirby, când Whelan a fost arestat, ca posibilă reacție, la 15 zile după ce o spioană rusă, Maria Butina, a pledat vinovată la un tribunal federal din SUA pentru încercarea de a se infiltra în cercuri politice și a influența relațiile americane cu Rusia.

Huntsman a dezvăluit în noiembrie că are melanom în stadiul întâi, un diagnostic pe care nu l-a comunicat la Moscova, îngrijorat de modul în care va fi primită informația. Huntsman, fost guvernator al statului Utah și candidat prezidențial în 2012, a fost ambasador în China, în 2009.

Nemulțumirile față de inacțiunea administrației Trump și abordarea prea blândă față de Rusia au atins un nivel maxim la jumătatea lunii februarie, când un grup bipartizan de senatori a introdus un proiect de lege care are rolul să contracareze abuzurile Rusiei.

Săptămâna trecută, Trump a impus noi sancțiuni împotriva Rusiei, așteptate de mult timp, pentru otrăvirea fostului spion Serghei Skripal și a fiicei acestuia, Iulia, în Marea Britanie. Cu toate acestea, se mențin întrebările legate de disponibilitatea SUA de a confrunta Moscova.

viewscnt
Afla mai multe despre
ambasador sua
rusia
jon huntsman