Ambasada SUA la Ankara, ținta unor focuri de armă, fără victime

Ambasada SUA la Ankara, ținta unor focuri de armă, fără victime
scris 20 aug 2018

Ambasada Statelor Unite în Turcia, la Ankara, a fost luni ținta unor focuri de armă ce au avariat un geam al unui post de securitate, dar nu s-au soldat cu victime, relatează postul CNN Turk și The Associated Press.

Focuri de armă s-au tras la ora 2.00 GMT (5.00, ora României), iar echipaje de poliție continuau să caute atacatori, care au fugit cu o mașină, potrivit aceleiași surse, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Biroul guvernatorului Ankarei a anunțat luni într-un comunicat că s-au tras șase focuri de armă către sediul ambasade americane dintr-o mașină aflată în mișcare, la ora locală 5.30 (și ora României), iar trei gloanțe au lovit poarta și un geam, relatează The Associated Press.

Oficial iranian: Niciun membru al OPEC nu poate să preia cota de export a petrol a Iranului CITEȘTE ȘI Oficial iranian: Niciun membru al OPEC nu poate să preia cota de export a petrol a Iranului

O anchetă este în desfășurare, dar suspectul sau suspecții nu au fost prinși, se arată în comunicat.

Un purtător de cuvânt al ambasadei, David Gainer, a mulțumit poliției pentru ”răspunsul rapid” și a anunțat că nu a fost rănit nimeni.

Misiunea americană este închisă săptămâna aceasta în Turcia, care sărbătorește Eid al-Adha.

Acest atac a avut loc în toiul unor tensiuni între Statele Unite și Turcia, în centrul cărora se află detenția pastorului Andrew Brunson, acuzat de Ankara de terorism și spionaj și a cărui eliberare este cerută de Washington.

Donald Trump a cerut eliberarea pastorului și a anunțat luna aceasta o dublare a taxelor vamale impuse oțelului și aluminiului turce importate în Statele Unite, iar Guvernul turc i-a replicat crescând taxe vamale ale anumitor produse americane.

Escaladarea tensiunilor între Washington și Ankara a accentuat deprecierea devizei turce, lira, care și-a pierdut aproape 40% din valoare în fața dolarului de la începutul anului.

Tensiunile între cele două țări sunt alimentate de asemenea de detenția unui om de știință NASA turco-american și a trei membri ai persoanlului consular.

Trump a promulgat săptămâna trecută bugetul Apărării, care prevede amânarea livrării către Turcia a unor avioane de luptă de tip F-35, în așteptarea unui raport al Pentagonului.

Senatori americani acționează să blocheze livrarea acestor avioane ca represalii față de plasarea lui Brunson în arest la domiciliu după un și jumătate de încarcerare și într-un efort a de a determina Ankara să renunțe să cumpere sistemul rus de rachetă de tip S-400.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat la boicotarea produselor electronice fabricate în Statele Unite, iar unii cetățeni i-au ascultat îndemnul și s-au filmat distrugându-și telefoanele iPhone. 

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
ankara
turcia