Disney și statul american Florida au ajuns la un acord să pună capăt pe cale amiabilă procesului legat de controlarea districtului în care se află și parcul tematic Walt Disney World din Orlando, punând astfel capăt unui caz extrem de mediatizat în contextul așa-zisului „război cultural” din Statele Unite, relatează Reuters.
Disney a anunțat că a ajuns la un acord cu Florida, urmând de asemenea să renunțe și la un proces separat în care a cerut autorităților din acest stat conservator din sudul Statelor Unite să îi pună la dispoziție o serie de documente oficiale, arată Hotnews.
Cele două părți au convenit să negocieze un nou proiect care să reglementeze statutul Disney World din Florida.
DeSantis și Disney au fost implicați într-o dispută publică extrem de mediatizată în Statele Unite încă din 2022, când Bob Chapek, fostul CEO al Disney, a criticat eforturile autorităților din Florida de a interzice discutarea în sălile de clasă din școli subiecte legate de sexualitate și identitatea de gen.
Numită oficial „Legea Educației pentru Drepturile Parentale în Florida”, această lege a fost promulgată în martie 2022 de DeSantis, considerat în ultimii ani o „stea în ascensiune” a Partidului Republican, după ce a fost adoptată de legislativul statal controlat de republicani.
În condițiile în care Chapek a declarat că Disney va milita activ împotriva proiectului legislativ poreclit de contestatarii săi legea „Don't Say Gay” (Nu spune gay), DeSantis a anunțat în februarie anul trecut că va revoca statutul special de care Disney s-a bucurat în Florida timp de mai bine de o jumătate de secol.
CITEȘTE ȘI Japonezii de la Yusen Logistics au închiriat o suprafață de 19.000 metri pătrați de spații de depozitare în CTPark Bucharest pentru a dezvolta un hub regional de distribuțieÎncă de la fondarea parcului său tematic din Florida în 1967, gigantul american al divertismentului a avut libertatea de a alege membrii consiliului de supervizare a districtului unde se află deoarece deține majoritatea pământului de aici.
Acest lucru a conferit Disney un nivel de control cvasi-total asupra tuturor deciziilor legate de administrația locală, compania având în esență la nivel local puterile pe care le are guvernul unei țări.
DeSantis a desființat însă districtul în cauză și l-a înlocuit cu o nouă entitate administrativă în care le este interzis unor proprietari, angajați sau operatori ai Disney să dețină funcții în consiliul de supervizare.
„Astăzi se încheie regatul corporatist. Există un nou șerif în oraș și tragerea la răspundere reprezintă norma zilei”, a declarat la momentul respectiv DeSantis în cadrul unei conferințe de presă pe care a organizat-o într-o stație de pompieri aflată pe terenul Disney.
CITEȘTE ȘI Warner Bros. Discovery lansează Max în România„Acestea au fost decenii de subvenții și beneficii care în mod real s-au acumulat doar pentru această companie puternică iar noi acum practic doar nivelăm terenul de joacă. Iar ceea ce este bun pentru SeaWorld este bun și pentru Disney”, a adăugat guvernatorul republican, cu referire la faptul că alte parcuri tematice din Florida nu beneficiau de asemenea avantaje precum cele de care s-a bucurat Disney.
Disney a anunțat că dă în judecată Florida, acuzând că este ținta unor „represalii”.
Câteva luni mai târziu, Disney a venit cu o nouă ripostă, anunțând că a decis să renunțe la construirea în Florida a unui campus pentru angajați cu o valoare de aproape 900 de milioane de dolari, un proiect anunțat în 2021, înainte de adoptarea legii controversate.
„Având în vedere schimbările semnificative care au avut loc de când a fost anunțat acest proiect, inclusiv noua conducere și mediul economic în schimbare, am decis să nu continuăm construcția campusului”, nota în mai 2023 Josh D'Amaro, directorul Disney pentru parcurile sale tematice, într-o notă adresată angajaților.
CITEȘTE ȘI FOTO Deltamed va deschide o unitate la Aiud. Compania are o comandă de 300 de ambulanțe din Austria. '2024 poate fi considerat "anul ambulanțelor"'Disney a dezvăluit de asemenea că un contract de dezvoltare pe care l-a semnat cu fostul consiliu de administrație al districtului, înțelegere parafată cu doar o zi înainte ca DeSantis să dizolve entitatea administrativă, limitează drastic controlul pe care autoritățile îl pot exercita asupra companiei și districtului în care se află afacerile sale din Florida.
Înțelegerea includea o „clauză regală” care datează din 1692 și care ar fi extins timp de decenii privilegiile Disney.
„Declarația va continua să rămână în vigoare până la 21 de ani după moartea ultimului supraviețuitor al descendenților Regelui Charles al III-lea, Regele Angliei, în viață în momentul adoptării acestei declarații”, nota acordul semnat între Disney și fosta autoritate locală.
Adoptarea unei astfel de clauze a fost posibilă întrucât sistemul juridic din Statele Unite se bazează pe dreptul jurisprudențial („common law”), la fel ca sistemul judiciar britanic.
Deși termenii acordului la care Disney și Florida au ajuns acum nu sunt întru totul clari, compania a notat în comunicatul său de presă că acesta „deschide un nou capitol de discuții constructive cu noua conducere a districtului”.
CITEȘTE ȘI Dan Șucu a adus din nou bani la RapidÎnțelegerea între cele două părți vine după ce mai devreme în cursul lunii martie autoritățile din Florida au ajuns la un acord și cu organizațiile care au dat în judecată statul din cauza legii privind drepturile parentale.
Potrivit înțelegerii, în sălile de clasă va fi permisă discutarea unor subiecte legate de sexualitate și identitate de gen, însă va rămâne interzisă predarea lor.