VIDEO Prima TV: Extinderea plajelor aduce falimentul la Mamaia

VIDEO Prima TV: Extinderea plajelor aduce falimentul la Mamaia
scris 11 iul 2021

Extinderea plajei din Mamaia este acuzată că ar fi distrus turismul, iar oamenii de afaceri de pe litoral, care gestionează plaje, încep să amenințe că vor rupe contractele cu statul.

Primul investitor a notificat deja Apele Române că renunță la contractul plajei pentru că nu-și poate continua activitatea. Totul, după ce turiștii s-au plâns că apa este prea adâncă, șezlongurile sunt prea departe de mal, iar nisipul adus pe plajă nu mai este fin, arată Prima TV

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program
Urmărește-ne și pe Google News

Cele mai mari necazuri sunt în Mamaia Nord, pe plajele cele mai bune, care de-a lungul anilor și-au căpătat renumele de lux. Clienții nu doresc să stea pe zona de faleză, în condițiile în care apa este la 300 de metri distanță și ca să ajungi la ea, este un calvar.

Afaceriștii de pe litoral își pierd clienții, în condițiile în care mulți turiști preferă să meargă la plajă în Năvodari. Operatorii de plaje din Mamaia Nord încep să renunțe la contractele de închiriere cu Apele Române, cărora le plăteau bani grei în fiecare an.

Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților CITEȘTE ȘI Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților

În urma lucrărilor de extindere, stațiunea Mamaia are din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 de hectare.

viewscnt
Afla mai multe despre
plaja
faliment