Un turoperator polonez, partener al agenției românești Mareea, vrea să redirecționeze pe litoralul românesc un charter pe care îl avea programat pentru această vară pe Antalya. Vânzările pentru această destinație nu merg foarte bine, iar polonezul s-a gândit să mute una dintre curse pe Constanța.
Marius Usturoiu, proprietarul Mareea, încearcă de trei ani să aducă turiști polonezi pe litoralul românesc. A participat la toate târgurile, a discutat cu turoperatorii polonezi și chiar a trimis un reprezentant la Varșovia, care să țină legătura cu ei. În sfârșit, în luna februarie, s-au concretizat primele contracte: în jur de 300 de polonezi și-au rezervat deja vacanțe în stațiunile românești de la Marea Neagră. Doar 10% dintre ei au ales Mamaia, restul preferând celelalte stațiuni, printre care Venus și Eforie Nord.
În acest an, polonezii vor veni individual, pe curse regulate către București sau cu mașinile proprii, sau cu avionul până la Varna, de unde Mareea îi va aduce cu autocarul. Usturoiu estimează că vor ajunge în aceast an pe litoral, prin agenția pe care o conduce, peste 2.500 de turiști polonezi. Majoritatea sunt familii cu copii, care caută hoteluri în regim de all inclusive și demipensiune.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Numărul acestora ar putea crește la 3.500, dacă una dintre firmele partenere ale Mareea își va pune în practică intenția de a "reruta" către litoralul românesc unul dintre charterele pe care le-a programat în această vară pentru Antalya. Situația politică din Turcia i-a făcut pe unii polonezi să renunțe la vacanțele în această țară, iar vânzările turoperatorilor sunt sub așteptări. "Se pare că vom avea în vară o cursă charter către Constanța, dar decizia va fi luată la sfârșitul lunii martie", a spus el.
Pentru anul viitor, Mareea a programat deja două curse charter din Polonia către litoral, și discută deja cu operatori aerieni din Polonia, dar și din România, care ar putea să transporte turiștii.
Mareea este una dintre cele mai mari agenții de turism din România, cu afaceri de 16 milioane de euro anul trecut, în creștere cu 7% față de anul precedent. Din această sumă, 10,5 milioane de euro au fost vânzările de vacanțe pe litoralul românesc.