Titlul de Capitală Europeană a Culturii crește prețul cazării în Timișoara. ”Hotelurile oferă cazare cu 250 lei, dar au câteodată camere cu 750 lei, pentru că există cerere și nu sunt camere în oraș”

Titlul de Capitală Europeană a Culturii crește prețul cazării în Timișoara. ”Hotelurile oferă cazare cu 250 lei, dar au câteodată camere cu 750 lei, pentru că există cerere și nu sunt camere în oraș”
scris 6 iun 2023

Obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii de către Timișoara are o serie de avantaje, cel mai mare fiindcă în oraș ajung mai mulți turiști. Potrivit președintelui Asociației HoReTim, Corina Macri, antreprenorii din industria ospitalității își pun mari speranțe în acest an, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.

“Este de mare ajutor celor din această industrie și că venim după pandemie, care ne-a nivelat mult așteptările și ambițiile în această direcție și credem că acum e o posibilitate de relansare a ospitalității în Banat”, spune Corina Macri.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ VIDEO Barajul Nova Kahovka din sudul Ucrainei, care alimentează cu apă Crimeea și centrala Zaporojie, a fost aruncat în aer CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO Barajul Nova Kahovka din sudul Ucrainei, care alimentează cu apă Crimeea și centrala Zaporojie, a fost aruncat în aer

Pentru localnici există însă și un revers al medaliei. Potrivit directorului Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii, Ovidiu Megan, săptămâna trecută hotelurile au fost pline, fiind cerere mare, inclusiv pentru apartamente închiriate în regim hotelier. Efectul a fost creșterea prețurilor la chirii.

“Hotelurile, spre exemplu, cazare cu 250 lei, au câteodată camere cu 750 lei, ultimele pe care le oferă, pentru că există cerere și nu sunt camere în oraș. E o chestiune normală de cerere și ofertă. Când e cererea foarte mare, operatorii economici își permit să crească prețurile. Zona de de apartamente începe să se transforme în apartamente pentru cazări gen Airbnb. Va crește solicitarea pentru astfel de apartamente. Cu siguranță, crescând cererea, se vor scumpi și chiriile, să spunem așa, pentru că nu mai sunt atâtea apartamente disponibile, multe intrând în sectorul ăsta de Airbnb”, spune Ovidiu Megan.

Unii dintre timișoreni resimt deja creșteri ale prețurilor. Nu-și dau însă seama cât contează în aceste creșteri inflația și cât contează faptul că Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.

“Nu mănânc la terasă, gătim, cumpărăm, normal. Ce am remarcat aglomerație, probabil că sunt la comercianți care vor specula treaba asta. Nu atât asta de e îngrijorător, ci faptul că probabil vor face rabat la calitate și vor vinde marfă ieftină, proastă la preț mare”, spune o timișoreancă.

Și directorul Asociației Timișoara Capitala Europeană a Culturii, care a fost și decan al Facultății de Științe Economice, a explicat că, în contextul capitalei culturale, cele mai mari creșteri de prețuri vor fi la localurile din centrul istoric.

TAROM, încă un an pe pierderi. Când va reveni pe profit DOCUMENT CITEȘTE ȘI TAROM, încă un an pe pierderi. Când va reveni pe profit DOCUMENT

“Vă dați seama că în zona centrală acest impact se va simți mult mai pregnant. În zonele de cartiere nu va fi atâta cerere și degeaba cresc ei prețurile, că nimeni, n-o să plătească. Deci, părerea mea că în anumite zone, da, vor vor fi creșteri, dar asta nu înseamnă că ne afectează pe toți”, spune Ovidiu Megan.

Timișoara așteaptă în acest an 1.000.000 de vizitatori, dintre care 500.000 turiști care să petreacă cel puțin o noapte în oraș.

viewscnt
Afla mai multe despre
cazare
timișoara
hotel