SUA interzic turiștilor americani să mai viziteze regimul nord-coreean - agenții de turism

SUA interzic turiștilor americani să mai viziteze regimul nord-coreean - agenții de turism
scris 21 iul 2017

Agențiile turistice Koryo Tours și Young Pioneer Tours au anunțatcă Statele Unite vor interzice cetățenilor americani să mai călătorească în Coreea de Nord. Această interdicție ar urma să fie anunțată pe 27 iulie și va intra în vigoare 30 de zile mai târziu, relatează BBC.

Reprezentanții celor două agenții turistice au primit informații cu privire la interdicție de la ambasada Suediei, care se ocupă și de acțiunile diplomatice ale Statelor Unite în Coreea de Nord, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Washingtonul nu a anunțat până în acest moment interdicția, având în vedere înrăutățirea relațiilor dintre cele două țări și moartea recentă a studentului american Otto Warmbier.

Warmbier a apelat la serviciile agenției Young Pioneer Tours pentru a intra în Coreea de Nord.

VIDEO Dezvăluiri după 9 ani ale unei discuții Sarkozy-Putin. Sarkozy: Să discutăm de subiecte sensibile. Putin: Ești obraznic! CITEȘTE ȘI VIDEO Dezvăluiri după 9 ani ale unei discuții Sarkozy-Putin. Sarkozy: Să discutăm de subiecte sensibile. Putin: Ești obraznic!

Însă, tânărul american a fost arestat în 2016 de către autoritățile nord-coreene, care l-au acuzat că a încercat să fure un afiș de propagandă și l-au condamnat la 15 ani de închisoare. După 18 luni petrecute în detenția regimului nord-coreean, acesta a fost eliberat și s-a întors în comă în Statele Unite.

După doar o săptămână de spitalizare, părinții l-au deconectat de la aparate pe Otto Warmbier, care a murit la vârsta de 22 de ani într-un spital din Cincinnati.

De asemenea, ambasada suedeză le-a cerut cetățenilor americani să părăsească imediat Coreea de Nord.

Trump și-a publicat declarația de avere. A avut nevoie de 98 de pagini. Doar terenurile de golf i-au adus venituri de 288 mil. dolari CITEȘTE ȘI Trump și-a publicat declarația de avere. A avut nevoie de 98 de pagini. Doar terenurile de golf i-au adus venituri de 288 mil. dolari

Agenția Young Pioneer Tours a explicat că ambasada suedeză încearcă să determine câți cetățeni americani au părăsit până în acest moment Coreea de Nord.

Nu a existat nicio confirmare oficială din partea Statelor Unite.

Departamentul de Stat a emis pe 9 mai o avertizare de călătorie, prin care cetățenii americani sunt sfătuiți puternic să nu călătorească în Coreea de Nord.

”Ne așteptăm ca această interdicție să intre în vigoare la 30 de zile după 27 iulie. După o perioadă de grație de 30 de zile, orice cetățean american va avea pașaportul declarat invalabil dacă merge în Coreea de Nord”, se arată într-un comunicat al Young Pioneer Tours.

De asemenea, agenția a explicat că perioada de grație ca permite turiștilor americani și activiștilor umanitari să iasă din Coreea de Nord.

Statele Unite au acuzat în trecut regimul nord-coreean de reținerea cetățenilor americani pentru a-i folosi drept pioni în negocierea programului nuclear al Phenianului.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
coreea
turisti