SUA au ridicat recomandarea făcută americanilor de a nu călători în străinătate din cauza pandemiei de coronavirus

SUA au ridicat recomandarea făcută americanilor de a nu călători în străinătate din cauza pandemiei de coronavirus
scris 7 aug 2020

Departamentul de Stat a ridicat joi recomandarea făcută americanilor în luna martie de a evita toate călătoriile în străinătate din cauza pandemiei de coronavirus, aceasta fiind înlocuită cu avertismente specifice țărilor, inclusiv de nivel foarte ridicat pentru aproximativ 30 de țări. Țările din Uniunea Europeană au fost incluse în categoria a treia, pentru care americanii ar trebui să își reconsidere deciziile de a călători, transmite Reuters.

”Odată cu îmbunătățirea condițiilor de sănătate și de siguranță din unele țări și cu posibila înrăutățire în altele, departamentul revine la sistemul său anterior, care include recomandări de călătorie specifice”, potrivit unui comunicat al  instituției.

Urmărește-ne și pe Google News

Departamentul de Stat a emis alerte actualizate referitoare la călătorii, specifice țărilor, inclusiv de nivel patru, respectiv de a nu călători în aproximativ 30 de țări, între care India, Rusia, Bangladesh, Belize, Bolivia, Costa Rica, Republica Dominicană, Egipt, El Salvador, Haiti, Iran, Kosovo, Kazahstan, Mongolia, Honduras și Libia, scrie News.ro.

Facebook elimină o rețea de conturi din România care sprijineau campania lui Trump CITEȘTE ȘI Facebook elimină o rețea de conturi din România care sprijineau campania lui Trump

Instituția a emis totodată avertismente de nivel trei, care recomandă ca americanii să își reconsidere călătoriile în unele țări, inclusiv în cele din Uniunea Europeană, din cauza coronavirusului. Alte țări incluse în această categorie sunt: Marea Britanie, Vietnam, Sri Lanka, Liberia, Armenia, Filipine, Laos și Australia.

Washingtonul a interzis majorității persoanelor care nu au cetățenie americană, din multe regiuni ale lumii, de a călători în Statele Unite, inclusiv celor provenite din UE și China. China se află pe lista țărilor în care nu permite călătoriile din luna iunie.

Departamentul de Stat a publicat prima oară recomandarea de nivel patru, de a nu călători în străinătate, pe 19 martie.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
pandemie
calatorii