Spania se așteaptă la redresarea turismului în 2021

Spania se așteaptă la redresarea turismului în 2021
scris 22 mar 2021

Ministrul spaniol al Turismului, Reyes Maroto, și-a exprimat speranța că numărul vizitatorilor internaționali în Spania s-ar putea redresa în 2021 la jumătate din nivelul de dinaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

"Poate obiectivul ideal este să avem jumătate din turiștii pe care i-am avut în 2019. Aceasta ar fi o realizare pentru industria turismului", a declarat oficialul spaniol la un eveniment organizat de agenția de presă Europa Press.

Urmărește-ne și pe Google News
Învață de la traderi cu experiență prin Vestor CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor

Spania este printre statele membre UE care au făcut presiuni semnificative pentru ca Certificatul Verde Digital să fie gata până la sezonul turistic de vară, scrie Agerpres.

Zeci de mii de turiști germani au sosit în weekend în Insulele Baleare, un sprijin binevenit pentru turismul local, deși localnicii sunt nemulțumiți că nu pot călători din cauza restricțiilor impuse de autoritățile de la Madrid.

Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți CITEȘTE ȘI Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INE), numărul vizitatorilor internaționali în Spania a scăzut în 2020 cu peste 80%, după ce autoritățile au impus restricții de călătorie pentru a atenua efectele pandemiei. Spania a primit doar 19 milioane de turiști străini anul trecut, un nivel care nu a mai fost înregistrat din 1969. De asemenea, cheltuielile turiștilor străini în 2020 au scăzut cu 78,5%, la 19,74 miliarde de euro.

Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi CITEȘTE ȘI Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi

Numărul vizitatorilor internaționali în Spania a atins în 2019 nivelul record de 83,5 milioane, acesta fiind al șaptelea an consecutiv de creștere a numărului de turiști. Ei au cheltuit 91,91 miliarde de euro.

Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta! CITEȘTE ȘI Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta!

Spania este a doua cea mai vizitată țară din lume, după Franța, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut în 2019. În 2020, din cauza restricțiilor de călătorie impuse ca urmare a pandemiei, turismul a contribuit cu doar 4% - 5% la Produsul Intern Brut, conform estimărilor analistului Maria Jesus Fernandez, de la Funcas.

viewscnt
Afla mai multe despre
spania
turism