Patronat: 120.000 turiști sunt pe litoralul românesc în această perioadă. Nu sunt turiștii "de vină" pentru scăderea rezervărilor în România, nici prețul șezlongurilor, ci lipsa bugetelor de promovare

Patronat: 120.000 turiști sunt pe litoralul românesc în această perioadă. Nu sunt turiștii "de vină" pentru scăderea rezervărilor în România, nici prețul șezlongurilor, ci lipsa bugetelor de promovare
scris 31 iul 2022

În jur de 120.000 turisti își fac vacanța pe litoralul românesc, cifre în creștere, în această perioadă, spune Corina Martin, președintele de onoare al Asociației Patronale RESTO Constanța. Potrivit acesteia, nu sunt turiștii "de vină" pentru scăderea rezervărilor în România, nici prețul șezlongurilor ori tarifele pe noaptea de cazare, ci bugetele de promovare ale Turciei, Greciei și Bulgariei, de 30-40-50 milioane de euro, comparativ cu ”zero euro promovare cheltuiți de România”.

”În jur de 120.000 turiști pe litoralul românesc, cifre în creștere clară, în această perioadă, în apropierea începutului de august - luna vacanțelor în România și în Europa. Din estimările pe care le am de la turoperatori, toate destinațiile din bazinul Mării Negre au fost afectate de scăderi ale cererii de vacanțe în acest sezon, ca efect al situației din Ucraina - care a generat reticență și rezerve în alegerea zonei de litoral la Marea Neagră. Un procent de 20% scădere, în medie, în România și Bulgaria, mai ales. Dar și în Turcia și Grecia, chiar, unde media e, totuși, puțin mai mica”, spune Corina Martin, președintele de onoare al Asociației Patronale RESTO Constanța.

Urmărește-ne și pe Google News
Record de rezervări ale turiștilor români pe ultima sută de metri pentru litoralurile din România, Bulgaria, Grecia și Turcia. Agențiile de turism recuperează vânzările scăzute din early booking. Cât costă all inclusive în România și Bulgaria și ce presup CITEȘTE ȘI Record de rezervări ale turiștilor români pe ultima sută de metri pentru litoralurile din România, Bulgaria, Grecia și Turcia. Agențiile de turism recuperează vânzările scăzute din early booking. Cât costă all inclusive în România și Bulgaria și ce presup

Potrivit acesteia, în plus, creșterile de tarife de vacanță generate de creșterea tuturor costurilor pentru utilități, alimente, combustibil, materii prime și forta de muncă - au determinat în mod direct scăderea cererii de vacanță în general, iar cel mai mult au avut de suferit destinațiile care erau, oricum, mai scumpe (de exemplu, Mamaia, prin comparație cu alte stațiuni), scrie News.ro.

”Peste toate aceste efecte, s-au adăugat, nefericit și iresponsabil, lipsa oricărei campanii de promovare a destinațiilor românești (vinovați - Ministerul public și aministrațiile locale de pe litoral), precum și decizii de Consilii locale care au alungat turiștii către alte stațiuni și destinații, în loc să îi atragă (taxe nejustificat de mari pentru parcare, de exemplu, cum a fost cazul la Constanța). Să nu omitem însă un element esențial. Anume că turismul Bulgariei, Turciei și al Greciei nu trăiește din turiști bulgari, turci sau greci, ci din turiști europeni, români, ruși etc. Țări cu bugete de promovare importante, bugete consumate pe acele țări de unde își propun (și reușesc) să atragă turiști. Inclusiv pe români”, afirmă Corina Martin.

Ea spune că turiștii români aleg singuri și liberi unde merg în vacanță.

”Turiștii români călătoresc unde doresc ei și așa este normal - nu sunt și nu pot fi obligați să rămână în România, mai ales că nimeni nu a cheltuit 1 leu pentru a-i atrage să rămână în vacanță în România. Deci, nu turiștii sunt "de vină" pentru că au scăzut rezervarile în România. Și nici șezlongul de 20 sau 30 sau 40 de lei de pe litoralul românesc nu e de vină pentru scăderea numărului de turiști din România. Tarifele pentru șezlong chiar acestea sunt și le găsiți pe 90% din plajele României. Desigur, puteți alege un șezlong la 70 - 100 lei, pe o plajă exclusivistă, cu mai multe facilități și sunteți liber să alegeți ce vă place - și așa trebuie să fie”, mai spune ea.

În opinia sa, nu sunt de vină nici tarifele pentru camere de hotel de 200- 300 sau 1000 lei/noapte.

”De vină sunt bugetele de promovare ale Turciei, Greciei și Bulgariei - de 30-40-50 milioane de euro, comparativ cu....ZERO EURO promovare cheltuiți de România (minister și administrații locale). În România, încă lipsește CULTURA de industrie a ospitalității și Educația de Destinație Receptoare - cu tot cu management, dezvoltare, promovare, dar și cu educația populației în această direcție. O rugăminte, totusi - nu mai loviți în afacerile românești care vând și promovează produs românesc. În cazul nostru, în industria turismului - noi vindem și promovăm chiar imaginea României”, mai spune Corina Martin.

Ea cere oamenilor să nu lovească în afacerile românești.

”Dincolo de operațiunile de război din Ucraina, în interiorul României ducem lupte grele și noi - să supraviețuim cu servicii decente și corecte, în condiții de taxe și impozite triple față de operatorii bulgari sau greci sau turci, în condiții de "comandamente de control" ca de război și fără nicio promovare sau atenție față de importanța unui sector economic ce putea fi în Top 3 priorități pentru România - dar nu este! Ne străduim să oferim servicii decente, dar și experiențe și emotii celor care încă aleg România. Și noi, și turistii, clienții și oaspeții noștri - am făcut o alegere. Să fim, încă, AICI”, precizează Corina Martin.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
turisti